Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut, joi, la Chişinău, o întrevedere cu omologul din Republica Moldova şi au decis reactivarea grupului de lucru pe domeniul energiei. ”România va oferi în continuare tot suportul necesar Republicii Moldova pentru a elimina intruziunea şi influenţa rusească”, a transmis ministrul.
”Cu ocazia vizitei oficiale în Republica Moldova am avut o întâlnire de lucru cu omologul meu moldovean Victor Parlicov. Am stabilit să reactivăm grupul de lucru pe domeniul energiei între cele două state, pentru a întări colaborarea şi parteneriatul pe care îl avem pe mai multe paliere”, a scris, joi seară, pe Facebook, Virgil Popescu.
Ministrul Energiei a mai afirmat că se doreşte colaborarea în mai multe proiecte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ne dorim să avansăm cât mai repede în proiectul de construcţie a liniei de înaltă tensiune Bălţi-Suceava de 400 kV, dar şi în alte proiecte în domeniul gazelor naturale. România va oferi în continuare tot suportul necesar Republicii Moldova pentru a elimina intruziunea şi influenţa rusească”, a mai transmis Popescu.
Premierul Nicolae Ciucă însoţit de mai mulţi miniştri a făcut, joi, o vizită oficială la Chişinău.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.