Dan Barna, şeful USR, partidul care a iniţiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude şi conflicte de interese cu fonduri UE, Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eşecuri care au costat aproape şase milioane de euro, afirmă jurnaliştii de la Rise Projectm, care prezită o investigaţie privind câteva dintre proiectele cu fonduri UE supervizate de prezidenţiabilul USR - Plus.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectele ”îngropate” de Grupul de Consultanţă şi Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, s-au numit “Punţi Comunitare”  (social), “SES-am Deschide-te” (social)şi “Biblioteca Bunelor Practici”(antreprenorial), iar aceasta e povestea lor.

”În centru se află candidatul Alianţei 2020 USR PLUS, consultant pe fonduri europene, apoi fost secretar de stat în guvernul tehnocrat la Ministerul Fondurilor Europene. Barna, 44 de ani acum, a ieşit din firmă de îndată ce a intrat în minister. L-a avut asociat pe Dragoş Jaliu, 50 de ani, conferenţiar la SNSPA, unde predă chiar cursul de Managementul proiectelor şi programelor internaţionale – Dezvoltare regională şi fonduri structurale”, relatează Rise Project.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Jurnaliţştii mai afirmă că prezidenţiabilul vrea să-i întoarcă pe români în ţară, dar şi-a consolidat cariera pe seama unora nevoiţi să plece şi că ”şi-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de şcoală”.

”La bilanţ, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este este profitabil sieşi, în timp ce oameni aflaţi în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie. Vorbim despre persoane cu dizabilităţi sau proveniţi din medii defavorizate, greu de integrat pe piaţa muncii şi extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câştigat milioane sub pretextul facerii de bine”, relatează Rise Project.

Conform Rise Project, cele ”trei proiecte europene generoase arată ca după război”.

”Banii s-au evaporat între amici cu facturi la comandă, în nepotisme, deturnări, plăţi fictive, furturi de echipamente şi discursuri despre frumuseţea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multă dezamăgire. Regulile erau clare. Finanţate de UE în spiritul coeziunii, afacerile sociale se află la intersecţia sectorului de antreprenoriat cu cel non-profit, funcţionând pe principiul reinvestirii profitului şi utilizând excedentele în scopuri sociale. Sistemul este următorul: banii vin de la Comisia Europeană la beneficiarul fondurilor, în cazul nostru Consiliul Judeţean (CJ) Alba, care adăuga şi o mică cofinanţare. Apoi fondurile sunt distribuite înspre parteneri, printre care şi coordonatorul regional de proiecte, adică firma lui Barna şi a partenerului său, Dragoş Jaliu. De aici ajung spre întreprinderile sociale”, scrie Rise Project, care prezintă fiecare caz în parte.

Rise PŞroject a anunţat încă de luni seară că va publica ”Adevărul despre Dan Barna”.

Prezidenaţiabilul USR - PLUS a precizat că aceştia au investigat proiecte pe care le-a desfăşurat în perioada anterioară intrării în politică. şi care nu au rezistat, el spunând că a contribuit la reuşita a zeci de proiecte şi că a ajutat autorităţi publice şi ONG-uri să acceseze fonduri.

”Am avut săptămâna trecută un interviu cu cei de la Rise. Am înţeles că au investigat proiecte pe care le-am desfăşurat în perioada anterioară intrării în politică, când eram antreprenor şi consultant în domeniul fondurilor europene. Rise s-a concentrat pe câteva întreprinderi care nu au rezistat după perioada de sustenabilitate a proiectelor cu finanţare europeană. E un risc inerent şi asumat în astfel de cazuri, mai ales într-o etapă de pionierat”, afirmă Dan Barna.

El relatează că le-a răspuns deschis şi onest la toate întrebările.

”Îl consider un exerciţiu de transparenţă şi normalitate într-o campanie electorală. Nu am nimic de ascuns. Am lucrat 10 ani în fonduri europene şi am construit una dintre cele mai de succes companii în domeniu. Am contribuit la reuşita a zeci de proiecte. Am ajutat autorităţi publice, ONG-uri şi companii care au avut nevoie de fonduri. Mii de oameni au lucrat în aceste proiecte. Am fost pasionat de munca mea şi sunt mândru de ceea ce am reuşit să fac, a fost o experienţă extraordinară”, adaugă liderul USR,

El subliniază că această experienţă l-a dus în guvernul Cioloş, unde împreună cu echipa de la Fonduri Europene a reuşit în 6 luni să aducă în ţară 7,2 miliarde de euro.

”Sunt pregătit să duc această experienţă la Cotroceni”, conchide Barna.

  •  
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.