Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că liberalii vor sta de vorbă cu fiecare aliat care i-a ajutat să dărâme Guvernul, "dar nu trebuie să cedăm la şantajul şi condiţionările niciunuia". "Noi credem şi sperăm ca acest guvern să treacă din prima. Avem 96 de parlamentari, dar i-am invitat să-şi asume guvernarea şi pe colegii din USR şi pe cei din PMP (...) dacă dânşii refuză intrarea la guvernarea din calcule politicianiste este strategia dânşilor şi opţiunea dânşilor, dar PNL este obligat să-şi asume guvernarea", afirmă el.
Rareş Bogdan a spus, luni seară, la Digi 24, că este "o situaţie complicată, dar cineva trebuie să-şi asume guvernarea".
Prim-vicepreşedintele PNL spune că, în ultimele zile de guvernare, PSD face "jaf la drumul mare", iar în acest context PNL este "obligat să-şi asume guvernarea”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am spus că vom sta de vorbă cu fiecare aliat care ne-a ajutat să dărâmăm Guvernul, dar nu trebuie să cedăm la şantajul şi condiţionările niciunuia. Părerea mea este că nu putem să negociem promisiunile pe care le-am făcut în timpul campaniei electorale pentru europarlamentare. Important este ca noi să nu ne dezamăgim alegătorii şi să încercăm să venim cât mai repede cu un guvern", a spus liderul liberal.
Acesta a adăugat că "putem să ne trezim cu Guvernul Dăncilă stând mult şi bine în formula aceasta".
"Este important să stăm de vorbă cu fiecare partener, dar nici nu putem ceda chestiuni vitale pentru că fiecare are un interes", a spus Rareş Bogdan.
Acesta a arătat că PNL nu va ceda "şantajului” şi "condiţionărilor” altor formaţiuni politice.
"Noi credem şi sperăm ca acest guvern să treacă din prima. Avem 96 de parlamentari, dar i-am invitat să-şi asume guvernarea şi pe colegii din USR şi pe cei din PMP, pe toţi cei care se revendică din zona dreptei, dacă dânşii refuză intrarea la guvernarea din calcule politicianiste este strategia dânşilor şi opţiunea dânşilor, dar PNL este obligat să-şi asume guvernarea", a afirmat Bogdan.
El a spus că liderul PNL, Ludovic Orban, şi o delegaţie "vor intra în discuţii cu forţele politice parlamentare pentru ca guvernul pe care domnul Orban îl va prezenta şi îl va construi să treacă prin Parlament".
Rareş Bogan a mai spus că negociatorii PNL trebuie să "nu arunce în aer bazinul electoral uriaş pe care-l are partidul".
"Pentru 20 sau 30 de voturi noi nu putem renunţa nici la principii, nici la cererile pe care le are electoratul”, a spus Bogdan.
"NU vor să voteze guvernul, va cădea, nu vor să-l voteze pe al doilea şi vom ajunge la anticipate", a mai spus prim-vicepreeşdintele PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.