Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan scrie, luni, pe Facebook, că vicepremierul ceh Vit Rakušan, totodată ministru de Interne, a afirmat în Comisia LIBE (Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne) a Parlamentului European că una dintre ambiţiile Preşedinţiei cehe a UE este urgentarea procedurilor privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen.
”România, Croaţia şi Bulgaria - cât mai repede în Schengen, doreşte Presedinţia cehă a Consiliului UE. Vicepremierul ceh Vit Rakušan, totodată ministru de Interne, a afirmat acum câteva minute în Comisia LIBE (Libertăţi civile, Justiţie şi Afaceri Interne) a Parlamentului European că una dintre ambiţiile Preşedinţiei cehe a UE este urgentarea procedurilor privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei”, a scris europarlamentarul liberal
El reaminteşte că ”Germania a afirmat zilele trecute că susţine aderarea, prin vocea cancelarului”.
”Mulţumim, aşteptăm lucruri concrete! Românii au cheltuit enorm pentru securizarea frontierelor, îndeplinesc criteriile tehnice din 2011, deci a-i tine la uşă e nedrept, ca să nu mai spun că e imoral. Ungaria, cel mai eurosceptic stat membru, ca sa fiu elegant, e in Schengen, iar România, cel mai eurooptimist, nu e. Dacă asta e normal”, a mai comentat Rareş Bogdan în postare.
Statele Uniunii Europene, România, Croaţia şi Bulgaria „îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a deveni membre cu drepturi depline” în Spaţiul Schengen, care nu necesită verificarea paşapoartelor pe teritoriului blocului comunicat, a declarat, recent, cancelarul german Olaf Scholz, relatează Reuters.
„Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice în ceea ce priveşte calitatea de membru cu drepturi depline. Voi face demersuri pentru a-i vedea membri cu drepturi depline”, a declarat Scholz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.