Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a explicat sâmbătă, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv, care sunt motivele pentru care premierul Nicolae Ciucă nu oferă explicaţii publice cu privire la procentele cu care pensiile ar trebui majorate. „Populismul deşănţat poate duce la derapaje, pentru că populismul este o anticameră a extremismului şi, în perioade de crize suprapuse, e foarte periculos”, spune Bogdan. El spune că „dă concurs cu oricine din PSD” la „trasul preşului” de sub picioare în spaţiul public, referindu-se la diversele declaraţii pe acest subiect.
„Premierul este un om aşezat, iar vorba premierului este vorba omului care mişcă indici la bursă, e vorba omului care mişcă indici pe creditarea României sau pe împrumuturile României şi domnia sa a spus extrem de clar: Haideţi să vedem proiecţia care mi se va prezenta la Guvern din partea specialiştilor”, a declarat Rareş Bogdan la Prima Tv, întrebat de ce nu intră în detalii cu privire la acest subiect premierul Ciucă.
El a reafirmat că PNL susţine majorarea pensiilor, dar cu respectarea legii, amintind că, din luna mai a anului viitor, PNL va prelua Ministerul Finanţelor şi atunci va da explicaţii cu privire la decizii care ţin de acest minister.
„Din momentul ăsta există dorinţă; există dorinţă din partea PNL, există dorinţă din partea PSD. Mai trebuie s existe şi putinţă, în afară de dorinţă. Dorinţa e mare. Putinţa, uneori, e în funcţie de rezultate, că nu suntem duşi cu trotineta să anunţăm lucruri care să nu aibă sustenabilitate. Dar, repet, eu când văd ministrul Finanţelor Publice într-o ţară că spune «există fonduri» şi când ştiu că vrem să respectăm legea, e absolut normal să căutăm resurse şi altfel să nu amăgim oamenii. Pentru că dacă facem concurs de cine e mai frumos, eu vă spun ceva: noi am fost foarte echilibraţi, foarte raţionali, foarte rezervaţi şi non-populişti în toată această perioadă, chiar dacă din punct de vedere electoral poate am pierdut puncte, pentru că am considerat că echilibrul, ponderarea unor mesaje şi sinceritatea în faţa oamenilor sunt mult mai importante, în perioade de crize suprapuse, decât populismul deşănţat care poate duce la derapaje, pentru că populismul este o anticameră a extremismului şi, în perioade de crize suprapuse, e foarte periculos. Cine n-a citit istoria anilor 30 ar trebui să o citească acum, le pot recomanda nişte cărţi să vadă de ce e periculos şi de ce ar trebui să citească mai mult decât cărţile de joc, să citească şi nişte cărţi din bibliotecă. După asta o să înţeleagă spre ce poate duce un populism deşănţat, agresiv, cu o populaţie suprasaturată de informaţii dezastruoase”, a precizat liderul liberal.
El s-a referit ăi la declaraţiile din spaîiul public pe această temă.
”Dacă e să ieşim public şi să ne tragem unii altora preşul de sub picioare, credeţi-mă, eu dau concurs cu oricine din PSD. Nu mă bate nimeni nici pe mine şi mai am vreo trei-patru cel puţin la fel de buni ca mine. Dar nu aşa rezolvăm problemele României. Putem să dăm concurs de care e mai şmecher, care scoate informaţii mai repede cu trei zile, cu patru zile, care face proiecţii mai fantasmagorice şi mai aplaudate de oameni pe diverse cheltuieli şi să facem un concurs de frumuseţe falsă. Nu cred că e cazul, trebuie să fim serioşi”, adaugă Rareş Bogdan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.