Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a transmis, miercuri, în plenul Parlamentului European, că în numele solidarităţii, dar şi al dreptului său, România cere ce i se cuvine, şi anume aderarea la Schengen, dupa 11 ani nedrepţi de aşteptare. El a mai spus că România îndeplineşte toate condiţiile şi şi-a securizat frontierele pe banii ei, iar ooporul Român nu solicită favoruri, ci un statut demn şi legitim într-o Europă la a cărei stabilitate şi continuitate contribuie în fiecare zi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Vin în faţa dumneavoastră ca reprezentant al uneia dintre ţările cele mai ataşate valorilor si familiei europene. Din solidaritate şi spirit european real, România i-a ajutat pe ucrainenii şi sirienii fugiţi de război. În numele solidarităţii, camioanele şi trenurile încarcate cu grâne din Ucraina ce urmează să ajungă în ţările vestice traversează România zilnic, iar în sens invers traversează camioanele şi trenurile cu ajutoare pentru poporul ucrainean. În numele solidarităţii, România înţelege şi acceptă ca ţările care au energie mai multă să reducă din consum şi să dea şi celor care au mai puţină. În numele solidarităţii, dar şi al dreptului său, România cere ce i se cuvine: aderarea la Schengen. Dupa 11 ani nedrepţi de aşteptare”, a spus europarlamantarul PNL, de la tribună. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a continuat: ”Care este starea reală a Uniunii Europene! Cu state care stau în lojă şi state care stau la uşă ? România îndeplineşte toate condiţiile, şi-a securizat frontierele pe banii ei, şi nu cu companii româneşti. Unde e solidaritatea?”. 
 
Potrivit eurodeputatului liberal, ”există riscul ca în România să crească numărul populiştilor şi extremiştilor exact din acest motiv”.
 
”Riscă cineva ca, peste 18 luni, jumătate dintre eurodeputaţi să fie eurosceptici? Cine vrea ca încă un popor european să renunţe la a crede în solidaritate? Ale cui interese le servesc aceia? Poporul Român nu solicită favoruri, ci un statut demn şi legitim într-o Europă la a cărei stabilitate şi continuitate contribuie în fiecare zi. Vrem dreptate pentru România! Vrem in Schengen! Este dreptul nostru legitim!”, afirmă Rareş Bogdan în intervenţie. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.