Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni că la 16.00 va avea loc Consiliul de coordonare a coaliţiei, pentru a alege cea mai bună decizie pentru organizarea alegerilor în acest an. El a precizat că pentru liberali este important să fie cât mai bună reprezentativitate şi că e nevoie de stabilitate.
Prim-vicepreşedintele PNL a anunţat la sediul PNL că la ora 16.00 are loc o şedinţă de coaliţie la Guvern, pe tema comasării alegerilor din acest an.
”Ne vom întâlni în Consiliul de coordonare a coaliţiei, pentru a alege cea mai bună decizie pentru organizarea alegerilor în acest an. Vom vedea, vom pune pe masă toate variantele, vom aduce şi argumente pentru comasare, dar şi argumente pentru a merge pentru a merge pe toate cele 5 duminici de alegeri singuri în alegeri, pentru că până la urmă avem şi sondaje de opinie, avem şi focus grupuri, avem şi discuţii cu societatea civilă, avem şi monitorizările pe ceea ce s-a discutat în mass media şi în spaţiul public în ultima săptămână, că aşa e normal, să ascultăm vocea poporului şi vocea tuturor pentru a alege cea mai bun decizie", a spus Rareş Bogdan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a precizat că există exemple la nivel european, fiind 7 state care organizează alegeri comasate, în landuri din Germania, Italia, Belgia, Ungaria, Luxemburg, Portugalia, la fel cum sunt şi alegeri care se organizează doar europarlamentare.
”Pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate şi dacă eu aş fi sigur că românii nu şi-ar pierde apetenţa spre ultimele două duminici de alegeri din acest an şi vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile, sincer, nu-i o problemă de bani, pentru că democraţia costă. Acum, că plătim 800 de milioane sau plătim 600 de milioane sau 650 de milioane, nu acolo stă marea economie a României. Important este să fie reprezentativitate şi să oprim extremismul, pentru că ăsta este cel mai mare pericol pentru România", a arătat Rareş Bogdan.
Prim-vicepreşedintele PNL a mai afirmat ca vor urmări cu atenţie declaraţiiel făcute de preşedintele Rusiei, care sunt îngrijorătoare la adresa liniştii Europei, pentru perioada următoare.
”Pentru noi e nevoie de stabilitate, stabilitate este cheia următorilor ani, iar România trece printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere economic, din punct de vedere al stabilităţii, din punct de vedere al modului în care este privită la nivel european, iar asta trebuie să se răsfrângă şi în viaţa de zi cu zi", a mai spus Rareş Bogdan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.