Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat, joi, la Consiliul Naţional, că, pe fond, Klaus Iohannis şi PNL au reuşit, având votul românilor, să pună capăt domniei corupţilor şi asaltului asupra justiţiei. „Suntem gata să începem un nou capitol în dezvoltarea României, în care personajele centrale vor fi românii cinstiţi, nu corupţii. Pentru românii cinstiţi vom guverna, vom avea în continuare preşedintele României şi le vom da România înapoi”, a susţinut Turcan.
Raluca Turcan a spus că „democraţia se apără prin democraţie”, şi că, în doi ani şi jumătate de guvernare PSD, Camera Deputaţilor a fost „sediul celei mai virulente forme de gangsterism politic practicat vreodată de PSD”.
„Cu asta a avut de luptat grupul PNL din Cameră. PNL a dus una dintre cele mai dure lupte parlamentare din ultimii 30 de ani în Camera Deputaţilor. Mai bine de doi ani şi jumătate, am trăit într-o stare de asediu nedeclarată. Democraţia şi instituţia Parlamentului s-au aflat sub asaltul permanent al PSD-ALDE, cu un singur scop: acapararea României prin pârghii legislative, paralizarea instituţiilor, cu obiectivul de a sprijini planurile infractorilor aliniaţi în spatele lui Liviu Dragnea. Camera Deputaţilor este for legislativ decizional pe domenii cheie şi de aceea au vrut controlul total al legiferării”, a precizat Turcan, care este liderul deputaţilor PNL.
Ea a spus că obiectivele legislative ale PSD şi ALDE au fost de două tipuri: pro-infracţional - o adevarată industrie a legiferării pentru infractori, de la crima organizată la celebrii corupţi ai PSD - şi de întreţinere a mecanismului marii înşelătorii economice numite Programul electoral al PSD, prin care au fost amăgiţi votanţii în toamna lui 2016.
„Obiectivul strategic principal al pesediştilor lui Liviu Dragnea a fost Preşedintele Iohannis. Pentru că Preşedintele României a fost, în tot acest timp, principalul garant al democraţiei şi al parcursului nostru european bazat pe reguli şi pe lege. De aceea, Dragnea şi servanţii lui au făcut tot ce au putut ca să amputeze atribuţiile preşedintelui, să anuleze forţa instituţiei prezidenţiale. Răspunsul oamenilor a venit însă pe 26 mai, la referendumul iniţiat de preşedintele Iohannis şi la alegerile europarlamentare”, a adăugat Turcan.
Raluca Turcan a afirmat că, în această perioadă, PNL a reuşit să apere democraţia folosind la maximum armele şi instrumentele parlamentare. „Este o cale mai grea şi mai puţin spectaculoasă, dar cea mai legitimă, serioasă şi puternică”, a precizat ea.
Turcan a susţinut că PNL a impus opoziţia eficientă la Cameră şi în Parlament.
„În condiţiile asaltului total al PSD-ALDE asupra Parlamentului şi, cu prioritate, asupra Camerei Deputaţilor, PNL a rămas consecvent apărării democraţiei cu toate instrumentele disponibile la nivel parlamentar. Nu cu show-uri regizate, nu cu spectacole de zgomot şi culoare care poate fac deliciul ştirilor de presă, dar care în final decredibilizează pentru că nu determină rezultate”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.
Raluca Turcan a precizat că instituţiile rezistă chiar în momentele cele mai grele, dacă lupţi cinstit pentru a le apăra, respectând regulile.
„Ca să fie foarte clar: când auziţi vreun PSD-ist spunând că au dat ordonanţe de urgenţă pe justiţie, pentru că în Parlament sunt blocaţi, trebuie să traduceţi că au făcut şi fac asta pentru că de Camera Deputaţilor şi de Preşedintele României nu s-a trecut”, a spus ea, menţionând proiectele blocate prin sesizarea CCR.
„Dragii mei, am ales să împingem PSD spre o bătălie de uzură, grea, aspră, procedurală. Am avut de înfruntat un adversar care nu doar că nu respectă reguli, dar le-a schimbat din mers şi pe cele existente. Să nu uităm că gulerele albe din Parlament ale găştii lui Dragnea, preluate multe de gaşca Dăncilă azi, sunt experţi până în cele mai mici detalii în răstălmăcirea procedurilor şi regulamentelor parlamentare. Să nu uităm, de asemenea, că aceste gulere albe au siluit regulamentul Parlamentului ca să pună pumnul în gura Opoziţiei. Astăzi este mult mai greu să te exprimi în Parlament decât acum trei-patru ani, de exemplu. Cu toate acestea, PNL şi grupul parlamentarilor liberali de la Cameră am ales să rămânem pe teren şi să ducem bătălia cu toate mijloacele şi armele oferite de democraţia parlamentară. Slavă Domnului, ele sunt destule şi pesediştii nu au apucat să le interzică sau abolească pe toate: motiuni simple şi de cenzură, interpelări, amendamente, propuneri legislative, intervenţii în plen şi în comisii, chemarea în Parlament a premierului şi a miniştrilor, declaraţii politice şi de presă, mijloacele moderne de comunicare pe internet, acţiuni în teritoriu pentru a-i pune pe parlamentarii puterii să dea socoteală în faţa propriilor alegători. De toate acestea am uzat din plin în aceşti doi ani şi jumătate şi la un nivel record în ultima sesiune parlamentară”, a mai spus Raluca Turcan.
Ea a susţinut că, pe fond, acţiunile PNL din Cameră au zdruncinat puterea PSD-ALDE şi au avut partea lor de contribuţie la înfrângerea PSD la europarlamentare.
„Să nu uităm că dezvăluirea în faţa marelui public a incompetenţei şi imposturii fără precedent ale premierului Dăncilă a pornit de la iniţiativa noastră, a grupului PNL de la Cameră, de a o chema pe doamna Dăncilă la tribuna Camerei, la Ora Premierului. Aşa a văzut România, de câteva ori, de ce e în stare doamna Dăncilă ca premier, mai bine zis de ce nu este în stare. A apărut în toată spendoarea imposturii şi a nepriceperii ei. Dezbaterile din Cameră au pus fără cruţare lumina pe cel mai slab premier al României. La fel s-a întâmplat şi cu o serie de miniştri din echipa doamnei Dăncilă, marionete ale lui Dragnea şi ale camarilei sale la acea vreme”, a mai afirmat Raluca Turcan.
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că liberalii au reuşit să coaguleze „opoziţia adevărată” la Cameră şi în Parlament. Ea a spus că, deşi maşinăria de vot pesedistă a avut câştig matematic, câştigul moral este al PNL.
„Cine este înţelept şi raţional ştie că acest câştig moral al unităţii iniţiate de noi, PNL, ne va aduce încrederea românilor, victoria la următoarele alegeri. Românii văd cine este opoziţia adevărată, cine se luptă pe bune şi eficient cu PSD, cine şi pe ce baze sănătoase şi solide doreşte unitatea opoziţiei. PNL a demonstrat-o clar şi credibil în Camera Deputatilor şi în Parlament”, a spus Turcan.
Raluca Turcan a subliniat, de asemenea, că PNL a urmărit pas cu pas parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis, prin susţinerea demersurilor acestuia în apărarea independenţei justiţiei şi prin susţinerea realizării în Parlament a măsurilor prevăzute în „Acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României” propus partidelor de Klaus Iohannis după reuşita referendumului din 26 mai.
„Viitorul parteneriatului Klaus Iohannis - PNL vizează, după înfrângerea regimului Dragnea, eradicarea rămăsitelor toxice ale guvernării PSD-ALDE care grevează încă asupra funcţionării instituţiilor statului român. Să punem aceste instituţii în zona competenţei, a meritocraţiei şi să eliminăm orice dictat politic. Însănătoşirea instituţională va însemna intrarea în normalitate. Şi doar preşedintele Iohannis poate face asta, în mod temeinic, sprijinit de PNL, în cel de-al doilea mandat. Să curăţăm în profunzime România de toate urmele acestei toxice politici pesediste! Noi suntem cei care putem duce la capăt acest demers. Am arătat-o în 26 mai, când am câştigat alegerile europarlamentare. În 26 mai, când, împreună cu preşedintele, am mobilizat 6,5 milioane de români să spună DA la referendum. Pe fond, Klaus Iohannis şi PNL au reuşit, având votul românilor, să pună capăt domniei corupţilor şi asaltului asupra justiţiei. A fost un efort uriaş, de a construi şi de a menţine rezistenţa de zi cu zi la un atac sistematic care n-ar fi avut altă finalitate decât efectiv scoaterea ţării în afara Uniunii Europene. Suntem gata să începem un nou capitol în dezvoltarea României, în care personajele centrale vor fi românii cinstiţi, nu corupţii. Pentru românii cinstiţi vom guverna, vom avea în continuare preşedintele României şi le vom da România înapoi”, a încheiat Raluca Turcan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.