Radu Hossu, caniddat la şefia USR, a declarat joi despre conducerea colectivă a partidului că a îndepărtat electoratul de formaţiune şi dorinţa sa este să se întoarcă la electorat. Potrivit lui Hossu, candidatul la prezidenţiale trebuie ales prin dezbatere internă, şi ar trebui să se ia în considerare şi personalităţi din exteriorul USR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Radu Hossu, candidat la şefia USR, a declarat joi în emisiunea România Politică de la Prima News că ”USR s-a îndepărtat total, în ultimii ani, de ceea ce a fost când a apărut această mişcare”. 

”În acest moment, conducerea colectivă a USR, fie că e vorba despre preşedinte şi Bioul Naţional (..) au îndepărtat electoratul de formaţiune şi dorinţa mea este să ne întoarcem la electoratul nostru, este obligatoriu”, a arătat Hossu, precizând că acest lucru se poate face prin încredere şi lideri, oameni serioşi.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

”E nevoie de oameni serioşi în politică. Dan Barna vine la o zi după ce am pierdut alegerile europarlamentare absolut ruşinos, cu un scor de 8%, şi zice că vom învinge la parlamentare. Aşa ceva nu se poate”, a mai arătat Radu Hossu.

Candidatul la şefia USR a  mai declarat că a avut o discuţie cu Cristian Seidler. ”Am spus clar, în această campanie nu va fi cu sânge pe pereţi”, a afirmat el despre campania pentru şefia partidului.

”USR-ul trebuie să fie, într-adevăr, o putere în Opoziţie în acest moment, o contrapondere la PSD şi PNL”, a mai spus Hossu.

Radu Hossu a mai spus că nu va candida la preşedinţia ţării iar pentru candidatul la alegerile prezidenţiale ar trebui să existe o dezbatere în interiorul partidului.

”Trebuie să luăm în considerare şi personalităţi din exteriorul USR-ului, nu doar din interior, trebuie să le verificăm cu instrumente sociologice, printr-o dezbatere cu membri şi astfel să luăm decizia. Altfel, doar aşa, din pix, să spunem că ăla e bun şi ăla nu, mi se pare că este o politică neserioasă”, a completat Radu Hossu.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.