Studenţii vor avea asigurate de universităţi mai multe locuri pentru realizarea stagiului de practică, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentarii USR Silvia Dinică, Andrei Miftode şi Irineu Darău, care prevede ca instituţiile de învăţământ superior să fie obligate să asigure cel puţin 75% dintre locurile necesare pentru realizarea stagiului de practică de către studenţi. În acest moment, conform Legii învăţământului superior, deşi toţi studenţii au obligaţia de a efectua stagii de practică, universităţile nu au responsabilitatea de a asigura decât jumătate din locurile de practică necesare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Primăvara aceasta, am desfăşurat un program de practică la Parlament pentru nu mai puţin de 120 de studenţi şi toţi mi-au spus că a fost foarte greu să îşi găsească singuri locuri pentru a realiza acest stagiu. Mulţi dintre ei mi-au menţionat că aveau chiar restanţă la practică din primul an de studii, fie pentru că nu au reuşit pe cont propriu să îşi găsească o firmă dispusă să îi primească, fie pentru că practica obţinută cu greu nu era luată în seamă pe motiv că nu putea fi echivalată cu domeniul studiat. Din moment ce practica este obligatorie şi poate rezulta într-o restanţă, studenţii ar trebui să aibă un număr cât mai mare de locuri asigurate pentru a putea realiza aceste stagii”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.

În acest moment, conform Legii învăţământului superior nr. 199/2023, deşi toţi studenţii au obligaţia de a efectua stagii de practică, universităţile nu au responsabilitatea de a asigura decât jumătate din locurile de practică necesare, arată USR. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Studenţii nu mai trebuie lăsaţi de izbelişte, iar ştacheta pentru universităţi trebuie ridicată. Este nevoie ca un număr cât mai mare dintre studenţi să capete experienţă practică, pentru a li se uşura integrarea pe piaţa muncii. În plus, ne dorim să forţăm facultăţile să asigure şi practică în cercetare, fiindcă altfel vom continua să fim pe ultimul loc în UE la ponderea de angajaţi în cercetare”, afirmă senatorul USR Irineu Darău.

Proiectul USR de lege prevede ca instituţiile de învăţământ superior să fie obligate să asigure cel puţin 75% dintre locurile necesare pentru realizarea stagiului de practică de către studenţi.

Totodată, 10% dintre acestea să fie în domeniul cercetării, fie în instituţia respectivă de învăţământ superior sau în alte instituţii similare, fie în institute de cercetare partenere. Aceasta deoarece, deşi activitatea de cercetare se numără printre preocupările cadrelor didactice universitare şi toate domeniile de studii universitare au cel puţin un aspect de cercetare ştiinţifică asociat, atragerea absolvenţilor către vârful disciplinelor pe care le studiază se face în acest moment cu dificultate. Un studiu bazat pe datele Eurostat arată că România are cea mai mică pondere a cercetătorilor din totalul forţei de muncă - 0,43%, departe de media europeană de 1,55%, arată formaţiunea.

„Am propus ca o parte mică din locurile de practică pe care universităţile le oferă studenţilor să fie în cercetare, chiar în universitate sau în instituţii cu profil de cercetare partenere, de exemplu institutele naţionale de cercetare-dezvoltare. România are cea mai mică pondere a cercetătorilor din UE şi e chiar păcat că o activitate bugetată uneori consistent în universităţi este în acest moment mai degrabă una ocultă, în loc să contribuie la dezvoltarea simţului critic şi a capacităţii de lucru în echipă a studenţilor. Considerăm că măsura pe care o propunem contribuie la consolidarea unei culturi a cercetării cu care universităţile noastre se mândresc”, pecizează deputatul USR Andrei Miftode.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.