Trei parlamentari PNL au depus un proiect de lege care prevede că şi studiile postuniversitare, de master şi de doctorat vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite, motivându-se că munca intelectuală este tratată "superficial" în România şi "dusă la derizoriu".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit legii pensiilor, în acest moment se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar.

Proiect de lege prevede că acestor studii se adaugă şi cele postuniversitare, şi cele ale programelor universitare de master şi de doctorat.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii", se arată în proiect.

Iniţiatorii motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient.

"Ideea acestui proiect are la bază şi o argumentare logică: munca fizică este contabilizată prin diferite acte normative ca şi vechime în activitate, în timp ce pentru a demonstra sustenabilitatea muncii intelectuale sunt necesare tot felul de documente, dovezi şi chiar justificarea unor interpretări ale celor care nu înţeleg surmenajul psihico-intelectual", se arată în proiect.

Parlamentarii PNL spun că valoarea intelectuală a fost "tratată superficial", iar prestaţia celor care intră în categoria "gulerelor albe" este "dusă la derizoriu".

Proiectul a fost iniţiat de senatorul Cătălin Toma şi cosemnat de senatorul Marius Nicoară şi de deputatul Daniel Gheorghe. El a fost depus în Senat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.