Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care a câştigat un nou mandat la alegerile din 27 septembrie, figurează pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate ca având o interdicţie de trei ani de a ocupa funcţii publice, după ce a fost declarată în incompatibilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, luni, lista cu persoanele aflate sub interdicţia de a ocupa o funcţie eligibilă.

”Agenţia Naţională de Integritate a comunicat către entităţile care validează mandatele aleşilor locali, date şi informaţii referitoare la candidaţii la alegerile locale care se află sub interdicţia de 3 ani de a ocupa o funcţie eligibilă, în conformitate cu art. 25 din Legea nr. 176/2010. Potrivit dispoziţiilor legale, validarea mandatelor se face, după caz, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, sau de către tribunalul în a cărui circumscripţie se află unitatea administrativ-teritorială respectivă”, a transmis ANI,  printr-un comunicat de presă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Pe lista ANI cu persoanele care au o interdicţie de trei ani se află şi primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, care a obţinut un nou mandat din partea FDGR.

Interdicţia vine în urma unei sentinţe definitive a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din mai 2019.

Instanţa a constatat că Astrid Fodor s-a aflat în incompatibilitate pe vremea când era viceprimar al municipiului Sibiu şi a fost în consiliile de administraţie la două unităţi de învăţământ.

Prefectul de Sibiu de la momentul rămânerii definitive a sentinţei a semnat ordinul de încetare a mandatului de primar, însă Tribunalul Sibiu a suspendat exacutarea ordinului.

Potrivit legii, ”persoana eliberată sau destituită din funcţie potrivit prevederilor alin. (1) sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

Conform legii, în urma alegerilor, un exemplar al procesului-verbal pentru Consiliul Local, pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pentru primar, după caz, împreună cu întâmpinările, contestaţiile şi procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secţiilor de votare, formând câte un dosar, sigilat şi semnat de preşedinte şi de membrii biroului electoral de circumscripţie, se înaintează sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în cel mult 48 de ore, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, iar, pentru consiliul judeţean, pentru preşedintele consiliului judeţean, respectiv pentru primarul general al municipiului Bucureşti, la tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală pentru care au avut loc alegeri, respectiv la Tribunalul Bucureşti, după caz, în vederea validării mandatelor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.