Consiliul Local al Sectorului 4 a ales vineri doi viceprimari, Mădălina-Magdalena Stancu, consilier ales din partea grupului politic PSD – PPUSL, şi Robert-Cristian Florea, consilier ales din partea grupului politic PNL.
Grupul PSD i-a propus pe Mădălina Stancu şi pe Cosmin Bărbălău, iar Grupul PNL pe Robert Florea şi pe Diana Ştefana Baciună. USR, Plus şi PMP nu au avut nicio propunere. Consilierii PNL şi USR PLUS nu şi-au exprimat votul, nemulţumiţi că nu li s-a aprobat procedura de vot.
Şedinţa a îndeplinit toate cerinţele, având cvorum.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Întrunit astăzi, 29 ianuarie 2021, în şedinţă ordinară, Consiliul Local al Sectorului 4 a votat astăzi, în unanimitate, având în vedere numărul consilierilor prezenţi în sală, cei doi viceprimari care vor face parte din echipa managerială a primarului Daniel Băluţă. Aceştia sunt Mădălina-Magdalena Stancu, consilier ales din partea grupului politic PSD – PPUSL şi Robert-Cristian Florea, consilier ales din partea grupului politic PNL", informează Primăria Sectorului 4.
Ambii viceprimari sunt de profesie jurişti şi îşi preiau funcţiile de îndată, urmând ca fiecare dintre ei să coordoneze proiectele de dezvoltare ale Sectorului 4.
Tot vineri, Vlad Drînceanu a depus jurământ pentru postul de consilier din partea PSD. Vlad Drînceanu este profesor, fost inspector de matematică. Astfel, PSD are acum 11 consilieri, USR PLUS - 9, PNL - 5, PMP - 2.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.