Liberalul Mario De Mezzo, primarul ales al muncipiului Slatina, susţine că Nicolae Ciucă nu este contestat în interiorul PNL, dimpotrivă, ”este recunoscut ca lider”. Cât despre atacurile lansate de social-democraţi la adresa liderului PNL, Mario De Mezzo crede că e complicat pentru PSD să lupte cu Nicolae Ciucă, ”general cu 4 stele câştigate în teatrele de operaţii, câştigate onest, prin muncă şi prin riscuri, iar şeful tău de partid, pe care îl aperi şi îl susţii, nu are nici pe de parte un CV comparabil”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Mario de Mezzo, primarul liberal al municipiului Slatina, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cu cine va merge PNL la alegerile prezidenţiale. 
 
”Cu domnul Nicole Ciucă. Este preşedinte al PNL. Astăzi, când noi vorbim, preşedintele Nicolae Ciucă nu este contestat în interiorul partidului, dimpotrivă, este recunoscut ca lider. Pe cutuma pe care o avem, astăzi, Nicolae Ciucă este candidatul PNL la preşedinţia României. Spun „astăzi” - şi nu aş vrea să pară ca o rezervă faţă de această situaţie,  validarea se face în Biroul Politic Naţional. Iar eu am învăţat din experienţa mea că până nu eşti validat, o notă de rezervă te ajută întotdeauna. PNL va da preşedintele României în continuare şi cred foarte tare că vom câştiga aceasta luptă”, a spus Mario De Mezzo, la Prima TV. 
 
 
Mario De Mezzo a mai fost întrebat de ce social-democraţii l-au ironizat pe generalul Nicolae Ciucă, numindu-l ”Moş Teacă”. 
 
”Sunt lupte locale şi sunt strategii de comunicare pe care cei de la PSD le au. Strategia lor a fost destul de deficitară în ultima vreme, în afară de atacuri la persoană, ei nu au alte lucruri cu care să lupte. E complicat să lupţi când adversarul tău e general cu 4 stele câştigate în teatrele de operaţii, câştigate onest, prin muncă şi prin riscuri, iar şeful tău de partid, pe care îl aperi şi îl susţii, nu are nici pe de parte un CV comparabil cu cel pe care îl critici. Faptul că singurul lucru pe care îl au e atacul la persoană mie îmi arată că preşedintele Ciucă e ceea ce trebuie”, a analizat Mario De Mezzo. 
 
Liderul PSD Giurgiu, Marian Mina, l-a numit pe Nicolae Ciucă ”acest Moş Teacă al PNL”, acuzându-l că a plecat degeaba la summit-ul NATO de la Washington. 
 
”Plagiatorul dovedit Nicolae Ciucă, acest Moş Teacă al PNL, a plecat absolut degeaba în Statele Unite ale Americii. Doar o cheltuială în plus pentru statul român. Singurul lucru cu care poate veni de acolo este vreo şapcă inscripţionată cu I love America. Atât. Ce să arate Ciucă la Summitul NATO de la Washington, că împreună cu Bode şi cu Geoană au copiat mai mult decât toţi cei care au dat Bacalaureatul anul acesta? Sperăm să nu vorbească pe acolo doar în citate ale altora pe care, evident, să şi le asume. Nu de alta, dar a devenit clar că Ciucă, un om fără onoare şi fără cuvânt, este ostaşul fără pistol, pe care propriul partid vrea să-l dea afară”, a transmis social-democratul Marian Mina, într-o postare pe Facebook.
 
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a transmis vineri, de la Washington, unde a participat la Summit-ul NATO, că unii politicieni din România cred că politica se poate face prin postări pe Facebook şi zgomot la TV, dar diplomaţia, în special diplomaţia militară, funcţionează pe baze foarte diferite. El a arătat că a participat nu numai la îndatoririle sale oficiale, cum ar fi Adunarea Parlamentară a NATO, ci şi la o serie de reuniuni şi întâlniri neoficiale şii o face pentru a-şi servi ţara, la fel cum a făcut-o în toţi anii petrecuţi în forţele armate. 
 
”Unii politicieni din România cred că politica se poate face prin postări pe Facebook şi zgomot la TV, dar diplomaţia, în special diplomaţia militară, funcţionează pe baze foarte diferite”, a scris preşedintele PNl pe Facebook. Nicolae Ciucă arată că ”un summit NATO, mai ales dacă este găzduit de SUA, este un loc ideal pentru a întâlni reprezentanţi ai tuturor aliaţilor noştri militari cheie şi pentru a susţine interesul naţional pentru mai multă securitate pentru noi şi pentru întregul flancul estic al NATO, iar cei mai buni oameni pentru a face acest lucru sunt cei cu expertiză, experienţă şi o gamă largă de contacte”. ”Din aceste motive, am participat nu numai la îndatoririle mele oficiale, cum ar fi Adunarea Parlamentară a NATO, la care am luat cuvântul pe 9 iulie, ci şi la o serie de reuniuni şi întâlniri neoficiale. Şi o fac pentru a-mi servi ţara, la fel cum am făcut-o în toţi anii petrecuţi în forţele armate”, a completat Ciucă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.