Preşedintele Klaus Iohannis îl primeşte vineri, la 15.30, la Palatul Cotroceni, pe Majestatea Sa Regele Charles al III-lea, care vine într-o vizită privată în România. În cadrul primirii oficiale va avea loc şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic, în care va fi susţinută o alocuţiune.
Potrivit programului transmis de Administraţia Prezidenţială, primirea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea la Palatul Cotroceni va avea loc la 15.30, vineri.
Regele Charles al III-lea va fi primit cu ceremonie oficială. Cei doi vor avea convorbiri tête-à-tête şi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic şi va avea loc şi o alocuţiune. Potrivit unor surse, acesta nu va fi însoţit de Regina Camilla, soţia sa. Regele se va deplasa în timpul vizitei şi la reşedinţa sa de la Viscri.
Ultima vizită a Alteţei Sale Regale Charles, pe atunci Prinţ de Wales, a avut loc în luna mai 2022.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.