Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede implementarea vizei pentru nomazii digitali în România, respectiv introduce un nou scop în obţinerea unui permis de muncă în ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit legii care a intrat în vigoare, prin nomad digital se înţelege străinul care este angajat cu un contract de muncă la o companie înregistrată în afara României şi care prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor sau care deţine o companie înregistrată în afara României, în cadrul căreia prestează servicii prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi poate desfăşura activitatea de angajat sau activitatea din cadrul companiei de la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. 

Viza de lungă şedere se acordă, la cerere, nomazilor digitali care doresc să călătorească şi să rămână pe teritoriul României, în timp ce continuă să obţină venituri din prestarea contractului de muncă la o companie înregistrată în afara României sau din activităţile desfăşurate printr-o companie înregistrată de aceştia în afara României, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, dacă îndeplinesc în mod cumulativ mai multe condiţii.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Astfel, nomazii digitali trebuie să dispună de mijloace de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată, în cuantum de cel puţin trei ori câştigul salarial mediu brut lunar din România pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum şi pentru întreaga perioadă înscrisă în viză şi trebuie să desfăşoare activităţile din care obţin venituri, de la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

Străinilor din categoria nomazilor digitali li se acordă viza, după caz, dacă prezintă mai multe documente.

Nomazii digitali, intraţi în România în baza unei vize de lungă şedere, pentru alte scopuri, pot solicita prelungirea dreptului de şedere temporară cu îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii.

Diana Buzoianul, de la USR, iniţiatoarea proiectului, afirma că de mulţi ani vorbim de potenţialul uriaş al României în turism şi în a atrage profesionişti aici.

”Viza pentru nomazii digitali este unul dintre instrumentele care poate face trecerea de la potenţial, la realitate. Folosind acest instrument putem atrage resurse financiare aici, în economia naţională. Putem promova ţara noastră şi crea un brand de lideri în domeniu”, a spus Diana Buzoianu, iniţiatoarea proiectului.

Ea arăta că dacă România va atrage 2.000 de nomazi digitali anual, care ar cheltui în medie 2.000 de euro pe lună, la finalul unui an vor fi aproximativ 50 de milioane de euro în economia naţională. Un impact economic semnificativ pentru economia românească.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.