Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de decorare cu Ordinul „Meritul Cultural” a unor personalităţi ale culturii israeliene, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, transmite Administraţia Prezidenţială.
Prin urmare, conform sursei citate, şeful statului a semnat o serie de decrete de decorare.
„Astfel, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute de-a lungul timpului de personalul instituţiei în activitatea de învăţământ şi cercetare ştiinţifică, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Mare Ofiţer, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”.
De asemenea, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de personalul unităţii în îndeplinirea misiunilor specifice, precum şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii Armatei României, Preşedintele României a conferit Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Bazei 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu”.
Totodată, în semn de apreciere pentru profesionalismul şi dăruirea cu care generaţiile de muzicieni au cucerit admiraţia publicului meloman din întreaga lume, precum şi pentru colaborarea de durată avută cu instituţiile culturale şi artiştii români, contribuind astfel la aprofundarea relaţiilor bilaterale româno-israeliene, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria B – „Muzica”, Orchestrei Filarmonice din Israel.
În semn de apreciere pentru rolul pe care l-au avut în promovarea culturii române în Statul Israel, contribuind pe această cale la dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-israeliene, Preşedintele României, Klaus Iohannis, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta spectacolului”:
- domnului Rami Be’er, fondator, coregraf şi director artistic al Companiei de Dans Kibbutz;
- domnului Ohad Naharin, director artistic şi coregraf principal al Companiei de Dans Contemporan Batsheva;
- domnului Noam Semel, directorul Teatrului Naţional Habima;
- domnului Yair Vardi, coregraf şi dansator, fost director al Centrului Naţional de Dans şi Teatru Suzanne Dellal;
- doamnei Noa Wertheim, fondator, coregraf şi director artistic al Companiei de Dans Vertigo”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.