Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la întâlnirea anuală cu diplomaţii români, că mâine va face o declaraţie despre criza politică internă şi a dat asigurări că România este o democraţie consolidată, iar orice se va întâmpla în continuare va fi în limitele constituţionale.
Preşedintele a precizat că apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană, amplificarea Parteneriatului Strategic cu SUA, susţinerea multilateralismului – toate împreună conferă României cel mai înalt grad de securitate de până în prezent şi un profil consolidat la nivel internaţional.
„În acelaşi timp, realităţile lumii în care trăim, în care riscurile şi ameninţările se amplifică şi se diversifică accelerat, ne obligă să facem eforturi suplimentare, care să susţină şi în viitor realizările noastre de până acum. De aceea, vă solicit să menţineţi o politică externă credibilă şi predictibilă, pentru realizarea interesului naţional al României şi în beneficiul cetăţenilor săi. «Daţi-mi o bună politică internă ca să pot face o bună politică externă», zicea Nicolae Titulescu. Aşadar, dragii mei, nu putem să facem abstracţie de politica internă a României. Despre actuala criză guvernamentală, despre remaniere, despre calea de ieşire din criză, voi face o declaraţie publică mâine. Dar dumneavoastră vă veţi întoarce la post şi o să fiţi întrebaţi ce se întâmplă în România, cum se va soluţiona criza, cum vor decurge alegerile. Iar dumneavoastră să răspundeţi aşa: România are o democraţie solidă. România are o democraţie consolidată, prin referendumul care s-a ţinut pe 26 mai a.c. şi care a adus un răspuns foarte clar al românilor pentru democraţie, pentru o cale pro-europeană, pentru o abordare solidă transatlantică, pentru un stat de drept, pentru o justiţie dreaptă, pentru consolidarea şi continuarea luptei împotriva corupţiei”, le-a spus preşedintele Iohannis ambasadorilor români.
El a subliniat că România va rămâne o democraţie şi un partener credibil şi stabil în orice condiţii.
„O să vă întrebe partenerii, prietenii noştri, ce se va întâmpla, cum se va întâmpla. Iar dumneavoastră să răspundeţi aşa: orice se va întâmpla în România, se va întâmpla în limitele Constituţiei. România este o democraţie consolidată, în care Constituţia este respectată şi indiferent de soluţia găsită, România va rămâne un partener serios, predictibil, credibil, angajat în demersurile comune care sunt în curs. Şi vă spun vouă că soluţii există şi eu voi veghea. Nu, voi garanta că aceste soluţii să fie constituţionale”, a precizat Klaus Iohannis.
ALDE a anunţat, luni, că iese de la guvernare şi trece în opoziţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.