Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi privind aderarea Secretariatului General al Guvernului la Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC) şi aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Secretariatului General al Guvernului, precum şi completarea ordonanţei Guvernului 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.
„Se aprobă aderarea Secretariatului General al Guvernului, ca membru cu drepturi depline, la Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC). Se aprobă plata cotizaţiei anuale de participare a Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru dezvoltare durabilă, în calitate de membru cu drepturi depline, la Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă (EEAC), în limita echivalentului în lei al sumei de 6.500 euro/an. Cuantumul cotizaţiei anuale poate fi modificat prin hotărâre a Guvernului în situaţia în care Reţeaua Europeană a Consiliilor Europene de Mediu şi Dezvoltare Durabilă decide actualizarea acestuia la un alt nivel. Cotizaţia anuală se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru Departamentul pentru dezvoltare durabilă", potrivit actului normativ promulgat de şeful statului.
Anul trecut România a aderat la EEAC.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Preşedintele Iohannis a mai promulgat legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2019 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice.
De asemenea, şeful statului a semnat decretul privind eliberarea din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş a domnului Tiberiu Nicolae Onea – pensionare, la data de 21 mai 2021.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.