Preşedintele interimar al Senatului va efectua, în perioada 21-22 septembrie a.c., o vizită în Republica Moldova, anunţă instituţia într-un comunicat oficial. Alina Gorghiu va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, agenda discuţiilor incluzând priorităţile cooperării bilaterale în domenii de interes comun.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Alina Gorghiu va participa la o masă rotundă cu tema „Egalitatea de gen şi violenţa domestică”, la care vor fi prezente ONG-urile “La Strada Moldova”, Centrul de Drept al Femeilor, Gender-Centru şi Coaliţia Naţională „Viaţă fără violenţă”.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Prin această iniţiativă se doreşte intensificarea schimbului de cunoştinţe, experienţă şi bune practici între cele două ţări, în vederea îmbunătăţirii legislaţiei în domeniu. La întrevedere va fi prezentă şi preşedinta Comisiei pentru politică externă şi integrare europeană din Parlamentul Republicii Moldova, Doina Gherman, precizează Senatul. 
 
De asemenea, Gorghiu va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.  Agenda discuţiilor va include priorităţile cooperării bilaterale în domenii de interes comun.
 
Programul vizitei la Chişinău va cuprinde şi o întrevedere cu studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, cu tema „Politica fără tineri nu are viitor”. La eveniment va fi prezent şi rectorul Universităţii, dr. conf. Igor Şarov.
 
Totodată, Alina Gorghiu va participa la conferinţa de presă (ora 11:00) şi la deschiderea oficială (ora 17:30) a celei de-a VIII-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, la Cineplex „Loteanu”. Festivalul este finanţat de Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova şi Institutul Cultural Român.
 
La evenimentele organizate la Chişinău, preşedintele interimar al Senatului va fi însoţit de secretarul de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, Adrian Dupu, şi directorul adjunct al ICR Chişinău, Narcis Afrăsinei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.