Preşedintele Comisie de anchetă a Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), senatorul PSD Daniel Butunoi, a declarat, marţi, la finalul primei şedinţe, că el va avea grijă ca "toată activitatea acestei Comisii să se desfăşoare în limitele stabilite de plenurile renuite". El a afirmat că, până când Curtea Constituţională nu ia o decizie cu privire la atacarea înfiinţării acestei Comisii de către PNL, ea va funcţiona în continuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În calitate de preşedinte, vă pot spune că voi avea grijă ca toată activitatea acestei comisii să se desfăşoare în limitele stabilite prin hotărârea plenurilor renuite şi publicată în Monitorul Oficial. Nu am stabilit încă o ordine şi o listă completă pentru cei care vor fi citaţi sau invitaţi la audieri”, a declarat Butunoi.

Întrebat dacă această comisie poate funcţiona în ciuda faptului că PNL a depus o contestaţie la CCR care priveşte modul în care a fost înfiinţată, Daniel Butunoi a explicat: „Această decizie la Curtea Constituţională nu este o condiţie suspensivă. Noi suntem obligaţi să respectăm hotărârea plenurilor reunite. Dacă va decide CCR că aceasta comisie a fost constituită în mod ilegal, comisia se va suspenda. Până atunci, noi avem nişte termene: de la data hotărârii, în termen de cinci zile să depundem către Birourile permanente reunite regulamentul de organizarea şi funcţionare şi analizarea pentru membrii birourilor acestei Comisii”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Întrebat când va fi audiat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Butunoi a spus că decizia va fi luată de biroul comisiei.

„Asta este o decizie ce urmează să fie luată în biroul acestei Comisii. Este pe lista invitaţilor, a fost pe lista propunerilor reprezentanţilor PNL de a-l invita pe domnul preşedinte Liviu Dragnea la audieri. Când va fi invitat, o să anunţăm", a continuat el.

"O să mai vină la audieri şi domnul viceprim-ministru Paul Stănescu, chiar şi o parte dintre iniţiatorii proiectului de hotărâre a plenului reunit, sunt mai multe propuneri. Bineînţeles că va fi audiat şi domnul general Pahonţu. Nu îl cunosc, nu am discutat niciodată cu Pahonţu. (...) Deocamdată nu ştiu decât că este o structură cu caracter militar (SPP - n.r.) care se ocupă cu protecţia şi paza demnitarilor. (...) (Comisia va constata - n.r.) dacă s-a implicat Lucian Pahonţu în plan politic, cum au fost folosite resursele bugetare, resursele materiale ale acestei instituţii, dacă se respectă regulamentele şi ordinele militare, dacă se respectă Legea 91, sunt multe", a mai spus acesta.

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) au decis marţi, în prima şedinţă, ca preşedintele acestei comisii să fie senatorul PSD Daniel Butunoi. Vicepreşedinte este deputatul PNL Victor Paul Dobre, iar secretar va fi deputatul ALDE Florică Ică Calotă.

Din cadrul Comisiei mai fac parte senatorul PSD Marian Pavel şi deputaţii Marius Mărgărit, Eugen Neaţă, Alexandru Bălănescu, Laura Moagher şi Liviu Pleşoianu. Din partea PNL fac parte deputatul Nicolae Neagu şi senatorul Daniel Fenechiu, USR va fi reprezentat de deputatul Bogdan Rodeanu, UDMR de deputatul Apjok Norbert, iar PMP de deputatul Adrian Todoran.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aporbat pe 20 februarie, cu 225 de voturi "pentru" şi 106 voturi "împotrivă", înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetare a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.