Preşedintele AUR, George Simion, afirmă că i-a îndemnat pe cetăţenii Republicii Moldova să se prezinte la referendum şi să voteze pro Uniunea Europeană. Simion este de părere că „cel mai rău lucru” ar fi ca Alexandr Stoianoglo, candidatul socialiştilor, să câştige.
„Eu am avut cu o zi înainte (de referendum – n.r.) poziţie publică şi am îndemnat toţi cetăţenii Republicii Moldova să meargă să voteze. Să voteze la referendum, sigur că da, pentru vest, nu pentru est. Am spus public, e pe pagina mea de Facebook, am dovadă”, a afirmat George Simion la Prima TV, sâmbătă.
Simion e de părere că „cel mai rău lucru” ar fi ca Alexandr Stoianoglo să câştige preşedinţia Republicii Moldova.
„Sincer să vă zic, dacă se prezentau cei care boicotau, ieşea dezastru şi atunci am să vă răspund la fel de sincer la întrebare: dacă aş fi reacţionat, ar fi trebuit să spun despre eşec şi despre faptul că există nişte autori ai acestui eşec. Şi dacă spun acuma public, prinde rău în perspectiva turului 2, pentru că cetăţenii Republicii Moldova sunt vădit nemulţumiţi de actuala conducere şi cel mai rău lucru ar fi ca Stoianoglo să câştige turul 2”, adaugă Simion.
Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova şi-au exprimat votul în favoarea modificării Constituţiei şi în favoarea aderării la UE. Pentru opţiunea „DA” au votat 751.235 de cetăţeni, echivalentul a 50,46%, în timp ce 737.639 de persoane au ales opţiunea „NU”, reprezentând 49,54%. Majoritatea foarte strânsă, obţinută cu ajutorul voturilor din diaspora, a contrastat cu ceea ce reflectau sondajele preelectorale, care arătau în jur de 55 la sută intenţii favorabile UE.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.