Premierul Nicolae Ciucă a avut marţi o întrevedere cu Manfred Weber, preşedintele Grupului Partidului Popularilor Europeni (PPE) din Parlamentul European. În cadrul schimbului de opinii, şeful Executivului a asigurat că Guvernul este angajat deplin şi consecvent să implementeze reformele şi să accelereze programul de investiţii pentru aplicarea, de manieră cuprinzătoare şi coerentă, a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prim-ministrul Ciucă a arătat că România înţelege pe deplin beneficiile semnificative ale politicii de coeziune, iar avantajele importante pe care le aduce această politică europeană pot fi mai bine utilizate inclusiv prin anumite flexibilităţi care să amelioreze capacitatea de absorbţie a statelor membre, arată un comunicat de presă al Executivului.

Conform sursei citate, Guvernul României va valorifica la maximum toate instrumentele europene pentru intervenţia în sprijinul mediului de afaceri şi al întreprinderilor româneşti, obligate să opereze pe o piaţă afectate de criza energetică şi de situaţia de securitate din vecinătatea imediată a României.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Premierul României a subliniat că impactul sever şi multidimensional al agresiunii militare ruse asupra Ucrainei reclamă solidaritate sporită şi acţiuni susţinute de asistare a refugiaţilor ucraineni. În strânsă conexiune, obiectivele imediate la nivel UE trebuie să vizeze consolidarea rezilienţei energetice, prin accesarea de noi surse care pentru România înseamnă gaz natural şi energie nucleară ca resurse de tranziţie, potrivit sursei menţionate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.