Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, joi la Guvern, cu reprezentanţii Fundaţiei Romanian Business Leaders. Şeful Executivului a precizat că apreciază propunerile prezentate de aceştia pentru a promova în continuare vaccinarea şi în rândul populaţiei încă nehotărâtă dacă să se imunizeze.
„Am avut astăzi o întâlnire foarte utilă cu reprezentanţii Fundaţiei Romanian Business Leaders (RBL) şi le mulţumesc pentru disponibilitatea pe care şi-au exprimat-o pentru susţinerea campaniei de vaccinare, astfel încât reluarea activităţilor economice după restricţiile impuse de pandemie să se facă în condiţii de maximă siguranţă sanitară. Suntem acum într-o perioadă în care vedem primele efecte încurajatoare ale vaccinării, cu scăderi ale ratelor de incidenţă acolo unde oamenii au venit în număr mare să se vaccineze. Faţă de începutul campaniei, am îmbunătăţit accesul la vaccinare, oferind celor care doresc să se vaccineze posibilitatea de a se prezenta direct la centre, fără programare prealabilă. Vrem, de asemenea, să ne asigurăm că informaţiile care ajung la oameni despre vaccin să fie corecte şi coerente şi apreciez propunerile cu care reprezentanţii Fundaţiei Romanian Business Leaders au venit la întâlnirea de astăzi, de la Palatul Victoria, pentru a promova în continuare vaccinarea şi în rândul populaţiei încă nehotărâtă dacă să se vaccineze”, a afirmat Florin Cîţu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai spus că le-a propus deja membrilor Executivului, iar aceştia au fost de acord, ca în următoarea perioadă să meargă fiecare şi să discute cu oamenii despre beneficiile vaccinării.
„Le-am propus deja membrilor Guvernului şi au fost de acord ca în perioada următoare să mergem fiecare, printre oameni, să le spunem care sunt beneficiile vaccinării. Consider bine venită orice iniţiativă prin care putem să le transmitem oamenilor că vaccinarea împotriva noului coronavirus asigură o protecţie mai mare decât cea dobândită în urma infecţiei naturale. Cât priveşte reluarea treptată a activităţilor economice, culturale şi sportive, avem deja aprobate şi aplicate o serie de măsuri care vin în întâmpinarea unora dintre propunerile cu care au venit astăzi reprezentanţii Fundaţiei Romanian Business Leaders şi am fost de acord că orice decizie vom lua trebuie să-i motiveze pe români să se vaccineze”, a completat Cîţu.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.