Bogdan Davidescu, fost primar al comunei prahovene Şotrile, condamnat în anul 2019 pentru pornografie infantilă, a fost reales primar la scrutinul de duminică, unde a candidat ca independent. Fost membru PSD, Davidescu a avut o relaţie cu o minoră pe care a început să o şantajeze atunci când aceasta a încheiat relaţia cu el. Primăria Şotrile este una dintre localităţile în care PSD nu a avut candidat nici la scrutinul de duminică, nici la cel din toamna anului trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Bogdan Davidescu, condamnat în anul 2019 într-un dosar de pornografie infantilă, a obţinut, conform datelor publicate de AEP, 844 de voturi în cele cinci secţii de votare din comuna Şotrile. Davidescu a candidat ca independent. Al doilea clasat, candidatul liberal Gabriel Broşteanu, a avut 702 voturi.
Ceilalţi doi candidaţi pentru Primăria Şotrile, Ionuţ Cătălin Mosor (AUR) şi Iulian Preda (PMP), se clasează la distanţă semnificativă de câştigător, obţinând, primul câteva zeci de voturi, iar al doilea mai puţin de 200 de voturi.
Bogdan Davidescu a candidat independent, el fiind condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de pornografie infantilă. La scrutinul din 27 septembrie a fost ales primar, însă instanţa nu i-a validat mandatul, ca uramre a condamnării. 
 
Prefectura Prahova a constatat încetarea de drept a mandatului său de primar în luna ianuarie anului 2020. Ulterior, fostul edil a început să lucreze din nou în primărie, fiind angajat consilier personal al viceprimarului care a preluat atribuţiile de primar.
 
La momentul deciziei instanţei de condamnare a lui Davidescu, PSD s-a delimitat public de acesta, însă partidul nu a avut candidat la alegerile de la Şotrile nici în toamna anului trecut şi nici duminică, 27 iunie.  
Problemele cu justiţia ale lui Bogdan Davidescu au început în toamna anului 2018, când DIICOT a deschis pe numele său un dosar vizând infracţiuni de şantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
 
"S-a reţinut faptul că, în perioada 2016-2017, suspectul a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea suspectului. Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o şantajeze, ameninţând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromiţătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinţilor acesteia în cazul în care nu va continua relaţia de concubinaj", arătat procurorii DIICOT în toamna lui 2018.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.