Liderul PRO România, Victor Ponta, afirmă că nu are de pus condiţii viitorului guvern, dar că va discuta cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru că "oamenii politici sunt obligaţi să discute". "Ceilalţi de dreapta au avut nişte condiţii care, din păcate, se bat cap în cap şi poate că domnul Orban va reuşi să-i pună cumva într-o direcţie", susţine Ponta. El spune că nu ştie cum poate un partid să guverneze cu o sută de parlamentari din 465, cum poate trece bugetul sau legi importante. "Poate nu mă pricep la politică, poate nu ştiu că guvernez (...) Nu mai vorbesc că azi la Parlament am avut ocazia să discut cu reprezentanţii celorlalte partide şi era aşa, ca într-o tragi-comedie franţuzească de pe vremuri. (...) Nu văd astă seară un proiect de succes", afirmă Ponta.
"Am făcut un lucru bun că am dat joc Guvernul Dăncilă, pentru că Guvernul Dăncilă era un guvern incompetent şi corupt. Mai departe îmi doresc şi mi-aş dori să vină un guvern cinstit şi competent. Dar un guvern doar al unui singur partid, care are mai puţin de o sută de parlamentari în Parlament, eu nu văd cum poate să guverneze. Poate nu mă pricep la politică, poate nu ştiu că guvernez, dar să guvernezi doar cu o sută de parlamentari din 465, nu-mi dau seama cum poţi să-ţi treci bugetul, cum poţi să treci nişte legi importate pe care le-ai promis şi pe care oamenii le aşteaptă. Nu mai vorbesc că azi la Parlament am avut ocazia să discut cu reprezentanţii celorlalte partide şi era aşa, ca într-o tragi-comedie franţuzească de pe vremuri. (...) Nu văd astă seară un proiect de succes", a afirmat Victor Ponta, la Digi 24.
Liderul Pro România spune că nu are de pus nicio condiţie viitorului guvern, dar că va discuta cu Ludovic Orban şi cu echipa acestuia pentru că "oamenii politici sunt obligaţi să discute".
"Ceilalţi de dreapta au avut nişte condiţii care, din păcate, se bat cap în cap şi poate că domnul Orban va reuşi să-i pună cumva într-o direcţie", a spus liderul Pro România.
Victor Ponta a criticat PSD, spunând că "nu o ia nimeni în serios" pe Viorica Dăncilă şi că "pesediştii o iau peste picior" pe aceasta.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.