Fostul premier Victor Ponta a calificat drept "dezmăţ" şi "orgie fiscală" recentele modificări ale Codului Fiscal anunţate de Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Un dezastru. Şi un dezmăţ, o orgie fiscală. Pentru că în 2015, dacă vă aduceţi aminte, am adoptat Codul Fiscal, după un an şi jumătate de discuţii cu mediul de afaceri, cu sindicate, cu specialişti, am fost în Parlament, au fost toate partidele de acord, nu poţi să adaugi peste noapte, să schimbi o sută de reguli fără să spui de ce le schimbi, care e impactul şi cum le aplici", a spus Ponta, comentând măsurile fiscale ale Guvernului.

El a apreciat că aceste măsuri nu vor putea fi aplicate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Eu zic că nu o să poată să le aplice şi după nebunia asta cu TVA Split, cu diverse impozite şi taxe, o să ne trezim că nici ce au adoptat nu se va putea aplica", a precizat fostul premier.

El a susţinut şi că nici pensionarii şi nici salariaţii nu au primit ceea ce li s-a promis.

" Nu a rămas nimic din ce s-a promis şi îmi pare rău de asta, pentru că am promis şi eu alături de ceilalţi de la PSD", a conchis Ponta.

Guvernul a analizat joi în primă lectură proiectul de OUG privind modificarea Codului Fiscal, susţinând că este vorba despre "o serie de măsuri benefice mediului de afaceri".

Printre măsurile pe care Executivul le pregăteşte se numără reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% pentru veniturile din salarii, pentru unele pensii, pentru chirii, dobânzi, activităţi agricole, introducerea unei "contribuţii asigurătorii pentru muncă” de 2,25% pentru angajatori, majorarea nivelului salariului lunar brut în funcţie de care se acordă deducerea personală, reducerea cotei totale a contribuţiilor sociale obligatorii de la 39,25% la 37,25%, reducerea numărului contribuţiilor sociale de la 6 la 3.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.