Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean a anunţat, luni, că liberalii au decis în şedinţa Biroului Executiv Naţional (BEx) să-i solicite ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, să vină în faţa comisiilor de politică externă din Parlament pentru a da explicaţii cu privire la decizia Guvernului de a muta Ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim.
"Am decis azi în Biroul Politic Naţional că vom chema la audieri şi vom face toate demersurile ca ministrul de Externe să vină în faţa comisiei de politică externă sau comisiilor reunite de politică externă pentru a da explicaţii pe următoarele aspecte: vrem să ştim care este geneza acestui memorandum (privind mutarea ambasadei din Israel - n.r.), dacă domnia sa, dacă cineva din Ministerul de Externe, vreun secretar de stat din direcţiile de acolo, dacă cumva şefa dânsului, doamna Birchall sau şeful pe ordine ierarhică, domnul Dragnea, sau domnul Tăriceanu au iniţiat acest memorandum într-un mod cât se poate de obscur, la secret, aflând din presă. (...) Îi reamintim domnului Dragnea că şeful diplomaţiei româneşti este preşedintele României şi trebuie să ţină cont de lucrul acesta", a spus Ben-Oni Ardelean.
Preşedintele României nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, anunţă vineri Administraţia Prezidenţială, care subliniază că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că "un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministerul Afacerilor Externe precizează că a fost lansat un proces de analiză şi evaluare privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, care va include şi consultarea tuturor instituţiilor şi actorilor relevanţi, conform Constituţiei şi legilor în vigoare.
De asemenea, premierul Viorica Dăncilă spunea vineri că a avut o discuţie la telefon cu preşedintele Klaus Iohannis despre memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, că şeful statului va fi consultat şi că documentul este clasificat de către MAE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.