Un număr de 29 de deputaţi PNL au depus joi la Parlament o iniţiativă legislativă prin care propun ca plângerile contravenţionale şi solicitările de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu munca în folosul comunităţii să fie soluţionate exclusiv în şedinţe de judecată desfăşurate în sistem online.
Iniţiatorii apreciază că şedinţele de judecată online vor duce la soluţionarea mult mai rapidă a acestor tipuri de dosare civile şi la creşterea gradului de acces la justiţie prin scăderea costurilor legate de cheltuielile de deplasare şi de apărare, arată un comunicat de presă al PNL.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest sens, deputaţii PNL arată, în expunerea de motive a iniţiativei, că în cazul în care „un contravenient locuieşte în Cluj, dar fapta contravenţională a fost săvârşită în Municipiul Constanţa, nu va mai trebui să se deplaseze la sediul instanţei de judecată pentru a-şi susţine plângerea contravenţională. De asemenea, expunerea de motive mai subliniază că “nici martorii, experţii şi nici avocaţii nu vor mai trebui să străbată întreaga ţară pentru a ajuta la soluţionarea unei cauze de complexitate redusă”.
Liberalii menţionează că propunerea legislativă vizează o formă de permanentizare şedinţelor de judecată în sistem online pentru anumite cauze şi nu are impact bugetar, pentru că mijloacele de comunicaţie audiovizuală necesare implementării acestor modificări legislative există, fiind deja la dispoziţia instanţelor de judecată care pun în executare prevederile Legii nr.114/2021 (lege care se aplică doar din motive generate de pandemia de COVID-19).
Propunerea legislativă vine şi în sprijinul continuării digitalizării instanţelor de judecată, acesta fiind un obiectiv asumat de Guvernul României. Mai mult, această soluţie de judecată a dosarelor este deja folosită în aproape toate ţările din Uniunea Europeană, cele mai avansate în aplicarea acestui mijloc fiind Estonia, Germania, Slovacia, Suedia şi Spania.
Iniţiatorii proiectului legislativ sunt: Gabriel Andronache - liderul de grup al deputaţilor PNL, Ioan Cupşa - vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi Radu Moisi n- membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.
Acestora li s-au alăturat încă 26 de deputaţi liberali care au semnat iniţiativa, conchide sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.