PNL a anunţat, luni, că a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, intitulată "PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului Sănătăţii! De mână cu ministrul Muncii”. Iniţiatorii spun că moţiunea reprezintă "strigătul de disperare al milioanelor de pacienţi şi al sutelor de mii de angajaţi din sectorul sanitar din România".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"După 15 luni de guvernare PSD-ALDE, tot sistemul de sănătate este dat peste cap de o lege absurdă a salarizării, de lipsa tot mai acută a dotărilor spitaliceşti, de plafoane insuficiente pentru realizarea de analize medicale, de un deficit acut de personal de specialitate. Consecinţa: copiii şi adulţii mor cu zile în spitale. Medicamentele şi vaccinurile ori nu sunt, ori zac prin depozite. Bolnavii de cancer sunt umiliţi şi nu li se asigură medicamentele minimale, iar bolnavilor de hepatită li se refuză tratamente moderne", se arată în textul moţiunii simple.

PNL susţine că, de fapt, creşterile salariale din sănătate "produc angajaţi de mâna a doua", iar salariile acestora au fost "ciopârţite prin lege."

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Problemele salarizării din Sănătate, aşa cum apar acum prin focare de proteste ale unor categorii de angajaţi, sunt doar vârful icebergului. Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat – rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor", susţin semnatarii.

În acelaţi context, liberalii spun că medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. De asemenea, mai spune PNL, în toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minimum 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie. 

Moţiunea mai arată că Ministerul Sănătăţii trebuie să înţeleagă faptul că medicina de familie este esenţială pentru sistemul sanitar.

"Ministerul Sănătăţii trebuie să înţeleagă că medicina de familie funcţională este esenţială pentru buna funcţionare a sistemului sanitar, altfel pacienţii vor supraaglomera spitalele, ca şi până acum, deşi unele cazuri ar putea fi rezolvate la nivelul medicinei primare. În plus, pacienţii din mediul rural vor avea acces limitat la servicii medicale dacă nu există medici de familie dedicaţi, care să-şi îndeplinească rolul", arată PNL.

Data la care moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată se va decide în următoare şedinţă a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.