Hotărârea privind raportul comisiei care a anchetat alegerile prezidenţiale din 2009 a fost adoptată, luni, de plenul reunit al Parlamentului, cu 205 de voturi „pentru”, 94 de voturi „împotrivă” şi 24 de abţineri. }n timpul dezbaterilor, opoziţia a acuzat că este vorba de ”o răzbunare”, în timp ce puterea a susţinut că a fost încălcată legea.
Hotărârea însoţită de raport vor fi trimise Parchetului ICCJ, Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comisia a fost constituită ca urmare a acuzaţiilor jurnalistului Dan Andronic, potrivit cărora în cel de-al doliea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2009 în sufrageria lui Gabriel Oprea s-ar fi aflat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul şef al SRI, actual ambasador al României la Washington, George Maior.
La comisie a fost chemată de mai multe ori pentru audiere şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă aceasta a refuzat de fiecare dată invitaţia.
O propunere legislativă a preşedintelui comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea, vrea ca refuzul unei persoane de a se prezenta la audieri într-o comisie parlamentară de anchetă să constituie infracţiune şi să fie pedepsit cu închisoarea de la opt zile la trei luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 de lei şi cu interzicerea de a ocupa o funcţie publică timp de trei ani.
Fostul preşedinte Traian Băsescu spunea, pe 9 septembrie 2017, că membrii comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 sunt "ridicoli", susţinând că PDL avea un singur om în secţiile de votare, în timp ce şase partide care erau împotriva candidaturii sale aveau şi ele reprezentanţi şi întrebându-se cum putea fura acel singur om din comisie buletinele de vot. Aceasta era prima reacţie a lui Băsescu după raportul preliminar al Comisiei parlamentare, potrivit căruia el şi Emil Boc ar fi favorizat fraudarea alegerilor. „Eu cred că sunt atât de ridicoli cu aceste concluzii încât nu merită o reacţie a mea", spunea atunci fostul preşedinte. El a susţinut că ştie foarte bine că nu au fost fraudate alegerile în favoarea sa. "Ştiu foarte bine că nu au fost fraudate în favoarea mea, iar acest lucru este dovedit de faptul că în timp ce noi, PDL, am avut un singur om în secţiile de votare, ei au avut reprezentanţi din şase partide, toţi împotriva candidaturii mele, susţinătorii lui Geoană. Cum putea acel om să fure buletine de vot", a spus Traian Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.