Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă, joi, într-un mesaj care îi vizează pe liberali, că este nevoie de o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie. Cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim, riscăm să dăm senzaţia de târguială, mai spune Stănescu.
”Salariaţii cu venit minim şi pensionarii sunt printre cei care resimt cel mai mult povara inflaţiei. Nu trebuie să ne ascundem în spatele unor calcule sofisticate sau să aşteptăm proiecţia bugetară ca să avem o decizie fermă în coaliţie. Inflaţie de 15% înseamnă tot atâţia bani în minus în veniturile celor mai vulnerabili români”, spune secretarul de stat pe Facebook.
Paul Stănescu mai afirmă: ”Mărturisesc că am înţeles cu greu reacţiile iniţiale furibunde la propunerile PSD. Nu am ajuns în situaţia de a vinde iluzii sau de a crea false aşteptări. Nu suntem într-un context în care să ne permitem jocuri de imagine. Eu cred că oamenii ştiu deja că, atunci când PSD avansează cifre şi propuneri, o face cu responsabilitate. Şi, mai ales, nu am aruncat în spaţiul public cu cine ştie ce promisiuni exotice. Ba din contră, am pus pe masa coaliţiei soluţii la probleme sociale”.
Potrivit lui Stănescu, ”cu acest ping-pong al declaraţiilor incerte despre mărirea pensiilor şi a salariului minim, riscăm să dăm senzaţia de târguială. De aceea, cred că avem nevoie cât mai repede de un angajament ferm în cadrul coaliţiei, că de la 1 ianuarie 2023 românii vor beneficia de aceste creşteri”.
”Mai subliniez un aspect: niciun ministru PSD nu face propuneri cu impact asupra a milioane de români fără acordul partidului. Mai mult, nu trebuie să se autocenzureze nici PSD, nici PNL, când sunt propuse soluţii pentru o viaţă mai bună a românilor. Nu trebuie să ne fie frică să le discutăm public. Să ne fie frică de deciziile pe care nu le luăm sau nu le luăm la timp. Creşterea salariului minim şi a pensiilor sunt proiecte comune ale coaliţiei. Iar scopul nostru, al celor trei partide, este să avem la îndemână măsuri de menţinere a unei vieţi demne pentru români. De aceea, eu cred că o decizie fermă pentru creşterea pensiilor şi a salariului minim de la 1 ianuarie, nu mai târziu, trebuie luată în cea mai apropiată şedinţă de coaliţie”, precizează secretarul general al PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.