Partidul REPER îşi exprimă revolta, după ce studente de la SNSPA reclamă abuzurile profesorului Alfred Bulai şi cere Poliţiei Române să se sesizeze din oficiu, de urgenţă, şi să ancheteze toate aceste cazuri, nemaifiind nevoie de plângere prealabilă din partea victimelor. Formaţiunea precizează că printre victimele lui Alfred Bulai se află şi o colegă, membră REPER, care a ales să împărtăşească povestea ei pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a încerca să prevină existenţa unor astfel de comportamente încă prezente în şcoli şi universităţi.
Partidul REPER îşi exprimă revolta privind un nou caz de hărţuire sexuală, adus la lumină prin vocile curajoase ale studentelor de la SNSPA care reclamă abuzurile profesorului Alfred Bulai.
”Nu este prima dată când o persoana influentă din mediul academic profită de poziţia sa şi abuzează eleve sau studente. Fetele şi femeile ar trebui să fie în siguranţă în instituţiile de învăţământ, să îşi dezvolte competenţele şi să studieze, nu să trăiască în teamă, stres şi umilinţă. Printre victimele lui Alfred Bulai se află şi o colegă, membră REPER, care a ales să împărtăşească povestea ei pentru a trage un semnal de alarmă şi pentru a încerca să prevină existenţa unor astfel de comportamente încă prezente în şcoli şi universităţi. Partidul REPER este cu tot sufletul alături de ea în aceste momente extrem de dificile, înţelege cât i-a fost de greu să vorbească deschis despre trauma prin care a trecut şi trece. Îi transmite cât de mult ne inspiră prin curajul ei şi dorinţa de a rupe cercul tăcerii şi de a ajuta şi alte femei tinere să nu mai treacă prin situaţii de abuz, intimidare, hărţuire sexuală ori viol. De multe ori, astfel de poveşti rămân cu victimele şi nu ajung mai departe”, precizează REPER într-un comunicat oficial.
Potrivit REPER, ”nul dintre proiectele legislative ale partidului este cel iniţiat şi coordonat de Cătălin Teniţă, deputat de Bucureşti, care afirmă: “Hărţuirea sexuală în şcoli şi universităţi nu exista în Codul penal, deşi numeroase organizaţii ale societăţii civile au documentat, în ultimii ani, mii de cazuri în instituţiile de învăţământ.
”Am reuşit să obţinem reglementarea hărţuirii sexuale în şcoli şi universităţi. Am reuşit să avem o lege care permite astăzi victimelor să se apere în instanţă, să poată fi începută urmărirea penală din oficiu, fără plângere prealabilă din partea victimei, în cazul când fapta se întâmplă în şcoli şi universităţi. Nu putem repara traumele prin care au trecut şi trec elevele şi studentele (marea majoritate a victimelor), copiii noştri până la urmă, dar avem datoria de a-i proteja mai bine, de a le fi alături atunci când ajung în situaţii de vulnerabilitate, de a trage abuzatorii la răspundere şi de a stopa acest fenomen îngrijorător”, spune REPER.
REPER afirmă că este alături de victime şi luptă ca acestea să fie protejate, luptă ca mediul academic să devină un spaţiu sigur pentru studente şi studenţi, iar abuzatorii să fie traşi la răspundere şi pedepsiţi drastic.
”Partidul REPER cere Poliţiei Române să se sesizeze din oficiu, de urgenţă, şi să ancheteze toate aceste cazuri, nemaifiind nevoie de plângere prealabilă din partea victimelor”, transmite partidul.
SNSPA anunţă primele măsuri după acuzaţiile lansate de mai multe foste studente la adresa profesorului Alfred Bulai, instituţia de învăţămând precizând că are o toleranţă zero pentru orice formă de hărţuire, discriminare sau abuz. Comisia de etică a SNSPA anchetează situaţia creată, pe durata analaizei, Alfrea Bulai urmând să fie retras din poziţia de director al Departamentului de Sociologie, iar participarea la activităţile didactice să-i fie suspendată.
Sociologul Alfred Bulai, profesor şi cunoscut analist politic la TV, în vârstă de 61 de ani, le cere studentelor să se dezbrace în faţa lui, în practică, în camera unde este cazat şi unde le cheamă să le ofere feedback academic, a scris luni site-ul de investigaţii snoop.ro, după ce a discutat cu 18 victime şi martori din perioada 1995-2024 despre comportamentul profesorului de-a lungul carierei sale de aproape trei decenii, dintre care mai mult de 20 de ani în SNSPA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.