Reprezentanţii organizaţiilor civice care s-au întâlnit cu premierul Mihai Tudose au anunţat, la finalul discuţiilor, că rezultatul nu este îmbucurător şi că, din punctul lor de vedere, soluţia este continuarea protestelor până când vor fi oprite cele trei legi ale justiţiei, precum şi modificările la Codurile penale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La finalul întâlnirii de la Guvern, reprezentanţii organizaţiilor civice au spus că i-au transmis premierului că România este într-un moment de derapaj major de la standardele statului de drept şi i-au cerut să folosească pârghiile legale pe care le are pentru a stopa acest derapaj.

Reprezentanţii organizaţiilor civice au precizat că au avut către premier trei solicitări: sesizarea Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi în viitor asupra modificării Codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiţiei prin Ordonanţă de Urgenţă până când Comisia de la Veneţia îşi va spune opinia şi va avea loc un dialog real între toţi factorii implicaţi şi demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, care "nu mai este un partener credibil".

"Din cele trei solicitări, am primit un singur răspuns - pe sesizarea Comisei de la Veneţia. A spus că în următoarele zile se va interessa ce discuţii a avut ministrul Justiţiei cu Comisia şi va lua o decizie în consecinţă.  Această întâlnire nu a fost îmbucurătoare şi, din punctul nostru de vedere, soluţia este continuarea protestelor până când aceste legi ale justiţiei şi modificările la Codurile penale vor fi stopate", a declarat Mihai Poliţeanu, la finalul întâlnirii.

Reprezentantul organizaţiei "Iniţiativa România" a mai spus că răspunsul premierului în legătură cu amânarea Legilor justiţiei a fost unul "general", mai exact că Executivul nu îşi poate asuma o Ordonanţă de Urgenţă în materie de legislaţie penală. Poliţeanu a precizat că vor mai exista consultări cu premierul Tudose, nu doar pe subiectul Legilor justiţiei, ci şi pe alte teme de interes.

La rândul său, preşedintele ANOSR, Marius Deaconu, a spus că modificările la Legile justiţiei sunt dăunătoare, iar întâlnirea de miercuri de la Guvern nu va rezolva multe dintre probleme, însă consideră că discuţiile cu premierul au fost un prim pas spre comunicare.

"Întâlnirea de astăzi nu va rezolva mare lucru, suntem conştienţi. (...) Totuşi, a fost un prim pas astfel încât să ne organizăm şi să existe un dialog pe probleme despre care oamenii nu au putut comunica", a spus Marius Deaconu.

Delegatul organizaţiilor din Diaspora, Radu Dumitriu, a afirmat, la rândul său, că, dincolo de nemulţumirile legate de Legile justiţiei, premierul a promis o întâlnire separată cu reprezentanţii Diasporei pentru a discuta despre votul românilor din străinătate.  "Ne uităm la 2019 şi 2020, vrem să evităm situaţiile care au existat în anii trecuţi şi discuţia va fi punctuală pe modul în care Executivul poate organiza punctual alegerile, astfel încât românii din Diaspora să fie bine reprezentaţi şi votul să fie accesibil şi eficient", a spus Dumitriu.

La întâlnirea cu premierul au participat şapte reprezentanţi ai organizaţiilor civice: Alexandru Socol – Corupţia Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurenţiu Ştefănescu – Iniţiativa Timişoara, Marius Deaconu – Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România, Mihai Poliţeanu – Iniţiativa România, Mihai Tudorică - #REZISTENŢA, Radu Dumitriu – delegat al organizaţiilor din Diaspora.

De asemenea, alături de premierul Mihai Tudose la discuţii s-a aflat şi vicepremierul Marcel Ciolacu.

Un număr de 43 de organizaţii civice i-au transmis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose, o scrisoare deschisă prin care i-au solicitat o întâlnire până la finalul anului, spunând că viitorul României şi libertatea ei trebuie să primeze, iar pentru asta singura soluţie este dialogul.

Premierul a răspuns chiar pe pagina de Facebook "Corupţia Ucide", unde a fost postată şi scrisoarea, propunând data de 27 decembrie. Propunerea sa a fost acceptată.

"Legat de o posibilă întâlnire în perioada 27 - 30 decembrie, vreau să vă transmit că sunt deschis la dialog, În acest sens, vă propun data de 27 decembrie. Sunt convins că putem comunica eficient în beneficiul României şi al românilor, iar acest lucru nu e posibil fără toleranţă şi deschidere la opinii contrare. Crăciun fericit!", le-a transmis  şeful Executivului organizaţiilor civice.

Secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a adus "calificări", miercuri, referitoare la întâlnirea premierului Mihai Tudose cu reprezentanţii "protestatarilor haştag Rezist şi ai ONG-urilor finanţate de Soros&comp", el susţinând că, prin natura funcţiei sale, Mihai Tudose este obligat să dialogheze cu absolut toată lumea, indiferent dacă îi place sau îi displace, la modul personal, partenerul de dialog. Codrin Ştefănescu mai spune că el şi colegii săi sunt curioşi "să vadă de câtă răbdare va putea da dovadă Mihai Tudose la această întâlnire şi dacă va putea să încropească un minim dialog cu reprezentanţii haştag Rezist şi ai ONG-urilor finanţate de Soros&comp".

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, Codrin Ştefănescu susţine că, "referitor la întâlnirea dintre prim-ministrul Mihai Tudose şi reprezentanţii protestatarilor haştag Rezist şi ai ONG-urilor finanţate de Soros&comp, trebuie clarificate câteva aspecte".

"Mihai Tudose este premierul susţinut de coaliţia PSD – ALDE, coaliţie care a fost votată în decembrie 2016 pentru a crea o majoritate parlamentară şi a forma un Executiv care să pună în aplicare programul nostru de guvernare. Dar, în aceeaşi măsură, Mihai Tudose este prim-ministrul întregii Românii şi al tuturor românilor. Aşa cum Mihai Tudose, împreună cu mai mulţi miniştri, a avut întâlniri cu reprezentanţii tuturor sindicatelor şi ai confederaţiilor sindicale pentru Legea Salarizării, cu reprezentanţii patronatelor şi IMM-urilor pentru Legea Prevenţiei şi Codul Fiscal, aşa cum s-a întâlnit cu reprezentanţii investitorilor străini şi ai camerelor de comerţ mixte, întâlniri care nu de puţine ori au fost destul de tensionate; aşa cum au fost ascultate doleanţele tuturor şi găsite soluţii pentru fiecare, la fel de firesc este ca Mihai Tudose să se întâlnească şi cu reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale haştag Rezist şi ai ONG-urilor finanţate de Soros&comp. Cu alte cuvinte, prin natura funcţiei sale, Mihai Tudose este obligat să dialogheze cu absolut toată lumea, indiferent dacă îi place sau îi displace, la modul personal, partenerul de dialog. Prin urmare, nu există un cutremur în PSD din cauza acestei întâlniri de la Palatul Victoria. Din contră, atât eu, cât şi colegii mei suntem curioşi să vedem de câtă răbdare va putea da dovadă Mihai Tudose la această întâlnire şi dacă va putea să încropească un minim dialog cu reprezentanţii haştag Rezist şi ai ONG-urilor finanţate de Soros&comp", afirmă secretarul general adjunct al PSD.

El mai spune că PSD are mari aşteptări ca preşedintele Klaus Iohannis "să dea dovadă de un comportament asemănător". 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.