Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Sibiu, că ”aşa-zisul centralism democratic din perioada comunistă a fost desăvârşit de PSD, iar autonomia locală este doar un principiu, care există doar pe hârtie şi care nu există în realitate”. Orban vorbeşte despre ”o hiperbirocraţie şi un hipercentralism, care au afectat proiectele de dezvoltare locală”.
PNL a organizat, vineri, la Sibiu, o întâlnire cu tema ”Administraţie eficientă- modernizare prin descentralizare şi integrare europeană” la care au participat primari şi foşti primari de municipii reşedinţă de judeţ din centrul şi vestul ţării, parlamentari şi europarlamentari precum şi primarul ales al municipiului Chişinău, vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Andrei Năstase.
Liderul PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre relaţia dintre administraţia centrală şi administraţia locală.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Centralismul democratic, aşa-zisul centralism democratic din perioada comunistă, a fost desăvârşit de PSD, iar la ora actuală autonomia locală este doar un principiu, care există doar pe hârtie şi care nu există în realitate. Dependenţa autorităţilor locale de administraţia centrală este o dependenţă sufocantă , o dependenţă care blochează proiectele locale, o dependenţă care de cele mai multe ori împiedică realizarea planurilor de dezvoltare ale comunităţilor locale”, a spus Orban.
Acesta afirmă că puterea centrală îi doreşte o influenţă cât mai mare, dar aceasta a dus la blocarea unor proiecte locale.
”Din foarte multe motive, evident că puterea centrală îşi doreşte să aibă o influenţă cât mai mare în orice fel de domeniu, dar toată evoluţia, din păcate, din ultima perioadă, a dus la o hiperbirocraţie şi la un hipercentralism, care au afectat de foarte multe ori proiectele de dezvoltare locală. De la dacă vrei să îţi angajezi directori sau să îţi aprobe organigrame, trebuie să te duci la Bucureşti, dacă vrei să îţi aprobi tarifele pentru servicii publice trebuie să te duci la Bucureşti, dacă vrei să accesezi fonduri europene trebuie să te duci la Bucureşti de o sută de ori pentru trei semnături”, a mai spus Orban.
Liderul liberalilor susţine că ”schimbarea foarte frecventă a reglementărilor în materie de transfer al resurselor financiare către autorităţile locale şi mai ales permanenta jecmănire practicată de guvernele PSD contra bugetelor locale au avut efecte dintre cele mai dezastruoase şi aţi văzut de fapt care este motivul”.
”Pentru ca fanariotul de la Ministerul Finanţelor să poată să împartă după bunul plac o parte din resursele financiare, care au fost şterpelite din bugetele locale, prin legea bugetului de stat, să le dea după bunul plac prin pixul lui şi numai cu interese politice complet nelegitime . Nu în ultimul rând, orice problemă de patrimoniu este o problemă spinoasă în care statul nu renunţă la proprietăţi pe care le-a lăsat în paragină şi care reprezintă găuri negre pe raza celor mai multe localităţi din România. De asemenea, în ceea ce priveşte fondurile europene, dificultatea accesării fondurilor europene, în cea mai mare parte provine din procedurile birocratice stupide şi aplicate într-un mod stupid pe toate proiectele de dezvoltare, care sunt finanţate din fonduri europene. Toate lucrurile astea trebuie să se schimbe. Este nevoie de o abordare extrem de serioasă şi de profesionistă, care să ţină cont de principiile, de regulile scrise şi nescrise care funcţionează la nivel european şi care au permis dezvoltarea comunităţilor locale într-un mod raţional, într-un mod cât se poate de armonios, iar între administraţia centrală şi administraţia locală trebuie să existe un parteneriat şi nicidecum o dependenţă a primarilor şi a autorităţilor locale de Guvernul de la Bucureşti”, a mai spus Orban.
Acesta a afirmat că România trebuie să se apropie din ce în ce mai mult de Basarabia, de Republica Moldova.
”Cred că sunt proiecte fundamentale, care trebuie să treacă de la vorbă la fapt. Până acum s-a bătut foarte mult toba, dar s-a realizat extrem de puţin. Interconectarea energetică este fundamentală, dezvoltarea proiectelor de infrastructură, care să lege şi Basarabia şi Republica Moldova de infrastructura de transport europeană, de asemenea reprezintă o prioritate pentru noi. Înfrăţirile dintre localităţi, nu trebuie să fie doar înfrăţiri care să prilejuiască interacţiunea între primari. Trebuie să fie înfrăţiri care să prilejuiască interacţiunea între locuitorii comunităţilor locale într-o măsură cât mai mare, prin programe de schimb reciproc şi de asemenea, este timpul ca România să susţină toate primăriile care sunt înfrăţite cu primării din Republica Moldova în proiecte concrete, în proiecte, ştiţi foarte bine, care pot fi finanţate din resursele financiare ale localităţilor din România”, a mai spus Orban.
Liderul liberailor consideră că ”politica europeană a României trebuie să fie o politică care să aibă în vedere susţinerea integrării europene”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.