Premierul Ludovic Orban afirmă că fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader este "o ruşine pentru România". "Nu cred că în cadrul Comisiei de la Veneţia România mai poate fi reprezentată de un exponent al agresiunii conduse de Dragnea împotriva independenţei justiţiei", consideră el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Tudorel Toader este o ruşine pentru România şi nu cred că în cadrul Comisiei de la Veneţia România mai poate fi reprezentată de un exponent al agresiunii conduse de Dragnea împotriva independenţei justiţiei, împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, aşa cum a fost Tudorel Toader”, a declarat, miercuri seară, Ludovic Orban.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a reafirmat că ministrul Justiţiei a început demersurile prin care Guvernul României va solicita revocarea mandatului lui Toader în cadrul Comisiei de la Veneţia după decizia CEDO care a dat câştig de cauză Laurei Codruţa Kovesi împotriva deciziei CCR.
 
"Eu nu cred că poate un ministru al Justiţiei care a demarat o procedură care a dus la o decizie care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu mai are ce să caute într-o Comisie care stabileşte standarde privitoare la drepturile omului şi privitoare la democraţie la nivel european”, a mai spus Ludovic Orban.
 
Ministerul Justiţiei a propus Guvernului eliberarea lui Tudorel Toader din funcţia de membru al Comisiei de la Veneţia ca urmare a implicaţiilor Deciziei CEDO în cauza Kovesi împotriva României în ceea ce priveşte credibilitatea angajamentului Guvernului României faţă de independenţa procurorilor şi respectul regulilor de drept.
 
Mandatul lui Tudorel Toader în cadrul Comisiei de la Veneţia a fost prelungit în anul 2018, în timpul exercitarii mandatului de ministru al Justiţiei.
 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare.

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader a declarat, despre decizia CEDO în cazul revocării fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi, că decizia CCR a făcut ca preşedintele Iohannis să semneze actul de demitere, nu faptul că el, ca ministru, a propus acest lucru.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.