Ludovic Orban a declarat că moţiunea de cenzură a PSD împotriva Executivului a fost un balon de săpun care s-a spart. El a precizat că va continua să pună în aplicare programul de guvernare coaliţia, iar astăzi s-a văzut forţa pe care o are în PNL pentru că niciun parlamentar al partidului nu a votat moţiunea de cenzură.
„A fost un balon de săpun. Azi s-a spart, moţiunea de cenzură a căzut la un număr de voturi foarte mare. Coaliţia guvernează în continuare şi aplicăm programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa Parlamentului şi a românilor să îl punem în practică. Astăzi am arătat forţa pe care o am în partid pentru că niciun parlamentar al PNL nu a votat moţiunea de cenzură, aşa cum am hotărât”, a afirmat Ludovic Orban după respingerea moţiunii de cenzură de către Parlament.
Moţiunea de cenzură a PSD împotriva Guvernului Cîţu a picat, fiind înregistrate 201 de voturi ”pentru”, faţă de cele 234 necesare. De asemenea a fost înregistrat un vot „împotrivă”, conform anunţului făcut în plen.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premierul Florin Cîţu a afirmat, la finalul dezbaterilor din Parlament asupra moţiunii de cenzură, că social-democraţii sunt îngrijoraţi de sărăcia din România, dar poartă ”cămăşi scumpe şi ceasuri care costă cât un apartament”.
„Domnilor de la PSD, ce-mi place mie când vă îngrijorează sărăcia din România, cu cămăşi scumpe şi ceasuri care costă cât un apartament şi staţi şi vă îngrijorează sărăcia din România. Domnule Ciolacu, oamenii deja ştiu, s-au hotărât şi vă spun să plecaţi acasă”, a afirmat prim-ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...