Ludovic Orban a afirmat, referitor la faptul că Diana Şoşoacă l-a agresat fizic pe senatorul USR PLUS Sergiu Cosmin Vlad, că este un comportament „total în afara limitelor bunului simţ şi civilizaţiei”. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că senatorul USR poate sesiza conducerea Parlamentului, iar faptele vor fi analizate.
„Dacă cineva a fost agresat, evident trebuie să se adreseze, conform Regulamentului, sesizarea. Vom dezbate sesizarea, analizând faptele. Comportamentul doamnei senator este un comportament total în afara limitelor bunului simţ şi civilizaţiei”, a declarat Ludovic Orban, întrebat marţi despre subiect.
Senatorul USR PLUS Sergiu Cosmin Vlad, chestor al Senatului, care a încercat să o scoată din sala de plen, marţi, pe Diana Şoşoacă, din cauză că aceasta îl urmărea pe premierul Cîţu cu un sac pentru cadavre, a declarat că senatoarea independentă l-a agresat fizic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit Digi 24, jurnaliştii au putut auzi următorul dialog:
„Diana Şoşoacă: Daţi-vă la o parte!
Sergiu Cosmin Vlad: Să nu puneţi mâna pe mine, mi-aţi pus mâna pe gură! Foloşiţi violenţa fizică! De aia sunteţi la al treilea divorţ!”.
Sergiu Cosmin Vlad a povestit ulterior cum a fost agresat de senatoare: „Fizic am fost agresat. M-a prins de faţă. Era pe live-ul ei, filma, în timp ce m-a prins de faţă şi de nas. Fizic m-a agresat. Mi-a spus „Dă-mi sacul!”. I-am zis: „Dar luaţi-l!”. I-am zis că la aşa agresiuni fizice nu mă mir că e la al treilea divorţ”.
El a afirmat că se gândeşte să îi facă plângere penală senatoarei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.