Ludovic Orban a declarat, întrebat despre faptul că Dan Barna a spus că va propune o discuţie în coaliţie privind alegerea primarilor în două tururi, că suntem departe de anul electoral 2024, însă PNL susţine acest aspect şi va fi cu siguranţă o decizie în coaliţie privind acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Vă readuc aminte că Guvernul pe care l-am condus a fost demis prin moţiune de cenzură pentru că Guvernul PNL şi-a angajat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi. Evident că noi susţinem acest lucru, dar vrem să o facem într-un moment în care se ia decizia. Deocamdată suntem departe de anul electoral 2024. Cu siguranţă vom decide în coaliţie şi vom stabili acest lucru”, a afirmat Ludovic Orban, întrebat luni la Parlament despre un calendar privind alegerea în două tururi a primarilor şi dacă va ajunge coaliţia la un consens până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

Dan Barna a precizat că nu este mulţumit că alegerile locale parţiale din 27 iunie se desfăşoară în continuare într-un singur tur. El a mai spus că va propune spre dezbatere în coaliţie subiectul reformei electorale, printre care se număr şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în vederea stabilirii unui calendar clar în acest sens.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.