Premierul Ludovic Orban a declarat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, răspunzând criticilor opoziţiei după ce a prezentat măsurile de relansare a economiei şi de diminuare a efectelor negative ale pandemiei de coronavirus, că reprezentanţii opoziţiei nu înţeleg nimic din libertatea de circulaţie din UE, spunând că ar trebui să le fie ruşine să vorbească despre românii care pleacă în străinătate. Anterior el afirmase că datele arată în că în primul trimestru România a înregistrat cea mai mare creştere economică, iar situaţia este departe de a fi aşa de gravă cum încearcă unii să o prezinte. Anterior, liderul Pro România, Victor Ponta, a afirmat că doreşte o discuţie despre starea economiei, mai ales că se poate vorbi despre ”o slujbă de pomenire pentru unele domenii”, acuzând Guvernul că nu a luat măsuri concrete în acest domeniu. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, luni, în Camera Deputaţilor, la Ora Guvernului, despre cele trei zile care nu au fost acoperite de lege, privind starea de alertă: ”Cele trei zile ale prostiei vor marca pentru totdeauna guvernul pe care-l conduceţi”. Ciolacu consideră că premierul Ludovic Orban ar fi trebuit să demisioneze. ”Tot acest Parlament vă va da jos, printr-o moţiune de cenzură”, i-a transmis Ciolacu lui Orban. Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, luni, în Camera Deputaţilor, la Ora Guvernului, că Programul IMM Invest – care ar fi trebuit să fie un ajutor pentru mediul economic – ”s-a născut gata înţepenit”. ”Astăzi România are nevoie de mai mult decât de programe grandioase”, a afirmat Barna. Deputatul UDMR Benedek Zacharie a afirmat în plen că s-a pierdut şirul ordonanţelor, iar ”inconsecvenţa Guvernului a fost evidentă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Varujan Vosganian, la Ora Guvernului: Am cerut să spuneţi ce aţi făcut pentru relansarea economică. Practic, nu ne-aţi spus nimic, ne-aţi spus numai ce o să se facă
CITEȘTE ȘI Benedek Zacharie, la Ora Guvernului: Inconsecvenţa Guvernului a fost evidentă. Riscul epidemiologic a crescut la maxim pentru că Guvernul nu a implementat la timp legea care reglementează starea de alertă
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CITEȘTE ȘI Dan Barna, la Ora Guvernului: Programul IMM Invest s-a născut gata înţepenit/ Astăzi România are nevoie de mai mult decât de programe grandioase

 

CITEȘTE ȘI Ponta, la Ora Guvernului: Vreau să vorbim despre economie/ Astăzi avem o slujbă de pomenire pentru unele domenii/ Vă daţi dumneavoastră demisia sau trebuie să vă dăm noi jos - VIDEO
CITEȘTE ȘI Ciolacu, la Ora Guvernului: Cele trei zile ale prostiei vor marca pentru totdeauna guvernul pe care-l conduceţi/ Astăzi ar fi trebuit să vă daţi demisia/ Tot acest Parlament vă va da jos, printr-o moţiune de cenzură - VIDEO

 

UPDATE - Orban, replică la criticile din Camera Deputaţilor: Nu înţelegeţi nimic din UE/ Mi-e greu să trec peste o asemenea obrăznicie/ Orban le-a cerut deputaţilor să respecte legea şi să poarte mască în interior

”Am fost invitat la o dezbatere cu temă stabilită de grupul parlamentar, iar dezbaterea era legată de economie. V-am spus câteva lucruri din ce am făcut şi am încercat să prezint puncte de vedere ale programului nostru. Mă aşteptam să se vorbească despre economie. Voi da o singură replică, nu înţelgeţi nimic din UE, Ue înseamnă liberattatea de circulaţei. NU vă e ruşine să vorbiţi de românii care pleacă la muncă ca şi muncitori sezonieri după ce aţi alungat oamenii? Mi-e greu să trec peste o asemenea obrăznicie”, a replicat premierul, la finalul dezbaterii din Camera Deputaţilor.

Acesta a precizat că nu poate oferi sume exacte cu privire la ajutorul care se oferă economiei, întrucât nu cunoaşte toate sumele care vor venit de la Uniunea Europeană.

”Toată lumea vorbesteş de cifre, de miliarde. Nu v-am prezentat o cifră pentru că nu ştiu foarte clar pe ce resurse putem conta de la nivelul UE. Când avem o estimare a resurselor financiare, vă voi spune. Modelul economic pe care ne bazăm este modelul de susţinere a investiţiilor private şi publice, de susţinere a infrastructurii”, a precizat premierul. 
 
Ludovic Orban a menţionat apoi câteva dintre acţiunile contrecte realizate de Guvern, aşa cum i s-a solicitat de către deputaţi. 
 
- În 2008 s-a terminat studiul de fezabilitate pentru Sibiu-Piteşti. Până în 2019 nu s-a întâmplat nimic. Acum tronsonul 1 a intrat în construcţie.
 
 - Domnul Vosganian vă pot spune toate planurile noastre, dar nu mă lasă domnul preşedinte. 
 
- Am introdus un lucru important, am stabilit eliberarea certificatului de plătitor de TVA. 
 
- Am venit în noiembrie, ultima plată pe PNDL era în august. Acum suntem cu plăţile la zi. 
 
- Pe români nu îi satisface că văd zeci de miliarde rostite că se alocă. 
 
- Schemă de ajutor de stat care permite să cumpere energie electrică la preţuri mult mai mici. 
 
- Se rezolvă nişte probleme fundamentale economice ale companiilor din România. Au fost provocate de guvernarea PSD.
 
- S-a investit în Olt, în Teleorman şi companiile care se ocupă cu lucrările de irigaţii provin de aici. Nu a existat corelarea între banii alocaţii pentru canalele de irigaţii şi capacitatea asociaţiilor de udători de a putea utiliza apa respetivă. Apa nu e gratuită. 
 
”Oricând Parlamentul mă convoacă, mă voi prezenta. Voi prezenta un raport. 
Aveam ce spune despre ce a făcut Guvernul”, a mai afirmat premierul, darnu înainte de a cere deputaţilor să respecte legea şi să poarte masfă, fiind în interior. 
 
”Respectaţi regulile. În spaţiile închise purtaţi mască. Cum să respecte românii regulile, dacă lideri politici nu le respectă”, a încheiat Orban. 

Orban: Cea mai mare parte a domeniilor de activitate au rămas în funcţiune

”Probabil antevorbitorul nu a trăit în România în ultima perioadă şi nu a văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni. Restricţiile de activităţi în domeniul economic au fost determinate de riscul la adresa vieţii şi sănătăţii oamenilor. Au fost restricţii limitate. Cea mai mare parte a domeniilor de activitate au rămas în funcţiune. România a înregistrat cea mai mare creştere economică. Situaţia economică în România este departe a fi atât de gravă cum încearcă unii să o prezinte. Nu am oprit niciun şantier. Atât investiţiile publice, cât şi cele din PNDL şi de la nivel local. În ceea ce priveşte zecile de mii de firme cărora nu li se suspendă plata creditelor. E OUG care permite companiilor să îşi amâne plata ratelor pe o perioadă de nouă luni până la finalul anului”, a declarat Orban, după un discurs extrem de dur la adresa Guvernului rosit de fostul premier Victor Ponta, al cărui grup parlamentar a solicitat prezenţa lefului Executivului în Parlament.
 
În ceea ce priveşte  sectorul HORECA, Orban a declarat că a stat de vorbă cu oameni care înţeleg realităţile.
”Am stabilit o serie de lucruri pe care să le facem în continuare. Impozitul special nu a fost plătit în această perioadă, a fost redus impozitul pe clădiri sau taxa pe clădiri. Am oferit un mare ajutor, peste 120 de mii de angajaţi din Horeca au beneficiat de şomajul tehnic”, a relatat Orban.
”Am să mă refer la viitor. E important cum reclădim economia românească”, a anunţat Orban, care a vorbit despre un model bazat pe stimularea creşterii economice, nu a consumului, un model care are limite şi a dus la dezechilibre ecnomice. 
 
”Ce se poate produce în România, trebuie produs în România, iar Guverrnul să fie partenerul fiecărui investitor. Pe agricultură avem dependenţă de importuri pe fertilizanţi”, consideră premierul.
 
”Pregătim un plan pentru punerea în prim plan a investiţiilor, pe inovare, creşterea competitivităţii, creşterea procesării în economia românească”, a declarat premierul.
El a precizat că România exportă  70 la sută cereale vrac şi animale vii, lucruri cu valoare adăugată minimă. 
 
El crede că în România trebuie să folosim cuprul în mod inteligent, să facem bare de cupru pentru a genera produse cu valoare adăugată.
 
”Nu a existat un proiect ambiţios în care să alocăm sume uriaşe pentru infrastructură, de transport, energetică, sanitară. A trebuit să venim noi la guvernare pentru a semna contractele de finanţare pe spitalele regionale”, a afirmat Ludovic Orban.
 
El afirmă că sunt 5.000 de credite aprobate prin IMM invest.
 
El a menţionat instiuirea unui fond de investiţii pe modelul polonez.
”La fel trebuie să facem şi noi, managementul să fie asigurat de oameni care ştiu să aloce resursele financiare. Ne gândim la scheme de ocupare, programe ample de ocupare a forţei de muncă disponibilizate. 800 de mii de români caută loc de muncă şi să folosim toate instrumentele pentru a susţine plata salariilor pentru cei care reangajează pe cei din somaj tehnic sau pe cei care caută un loc de muncă”, a indicat prim-ministrul.

Prezenţa premierului în Parlament are loc la solicitarea grupului parlamentar Pro Europa.

Tema dezbaterilor politice este "Măsuri de relansare a economiei României şi de atenuare a efectelor negative provocate de epidemia de coronavirus".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.