Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat că se impune o dimensionare optimă a personalului fiecărei instituţii şi că toţi cei care au intrat "pe uşa din dos" vor trebui să plece. "Cu siguranţă unii vor trebui să plece, dar îmi cer scuze, toţi cei au intrat pe uşa din dos, fără să aibă vreo pregătire serioasă, numai pe bază de carnet de partid, toţi cei care plimbă degeaba hârtii sau mulţi dintre ei nici nu vin să semneze condica, o semnează o dată pe săptămână vor pleca", a afirmat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Orban a spus, marţi seară, la Digi24 că restructurarea aparatului guvernamental înseamnă în primul rând mai puţine ministere.

"În niciun caz 28, cum este acum. Este o prostie, nu există în nicio ţară europeană aşa ceva. M-am uitat la guverne importante, media este 15-16. Economia nu poţi s-o spargi în patru ministere. Ministerul de Externe iar să-l împarţi în patru, cu vicepremier pentru parteneriate strategice, Ministerul Afacerilor Europene şi Ministerul Românilor de Pretutindeni, pentru că toate activităţile sunt cuprinse în Ministerul de Externe“, a spus Orban.

Întrebat câţi bugetari îşi vor pierde locurile de muncă, Orban a declarat că se va face o dimensionare optimă la nivelul fiecărei instituţii.

"Asta vom face după reducerea ministerelor, suntem cu analiza făcută deja, ea trebuie verificată la faţa locului. Va fi o restructurare a numărului de agenţii, autorităţi, oficii, tot în sensul unei organizări mai judicioase şi pentru o abordare mai coerentă. Foarte greu să faci acum o dimensionare. Cu siguranţă unii vor trebui să plece, dar îmi cer scuze, toţi cei au intrat pe uşa din dos, fără să aibă vreo pregătire serioasă, numai pe bază de carnet de partid, toţi cei care plimbă degeaba hârtii sau mulţi dintre ei nici nu vin să semneze condica, o semnează o dată pe săptămână vor pleca“, a precizat Orban.

Premierul desemnat consideră că, dacă vrei rezultate, ai nevoie de un aparat administrativ bine pregătit.

"Ideea e să optimizezi, unul dintre proiectele administraţiei e să construim un corp de funcţionari neutru politic, care să fie pregătit şi să fie evaluat, funcţie de performanţe. Dacă vrei rezultate, ai nevoie de un aparat administrativ bine pregătit, de oameni care nu trebuie biciuiţi de la spate. Trebuie o viziune clară de simplificare a procedurilor şi o simplifcare instituţională, avem nevoie de digitalizare. Eu dacă mă duc să obţin o autorizaţie de la o instituţie, să nu mă trimită de la Ana la Caiafa, să mă duc să iau alte certificate, să iau hârtiuţe că sunt în drept să primesc serviciul respectiv“, a declarat Orban.

El a adăugat că sunt multe cheltuieli care trebuie analizate şi că nu trebuie risipiţi banii.

"Nu putem să ne împrumutăm pe spinarea generaţiilor care vin. (…) Vom reduce la o treime subvenţiile alocate partidelor politice. Cunosc bine necesităţile de finanţare a unui partid. O reducere la o treime permite partidelor să nu caute bani în altă parte şi să creeze alte obligaţii“, a mai spus Ludovic Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.