Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că există localităţi în care parteneri din coaliţia aflată la guvernare au o atitudine "nu foarte prietenoasă" cu aleşii locali ai PNL. El consideră că adevăratul adversar al contestatarilor care fac parte din coaliţia de guvernare şi care îi critică pe liberali este PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
"Este adevărat că avem în câteva localităţi din judeţe o atitudine nu foarte prietenoasă din partea partenerilor noştri de guvernare, dar eu încerc, la nivelul coaliţiei, să îmbunătăţim relaţiile, să devenim parteneri cu adevărat, în adevăratul sens al cuvântului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel judeţean şi local. Acuma, PNL are aproape 1.300 de primari şi unii dintre colegii noştri care se găsesc în opoziţie probabil încearcă să-şi pregătească terenul pentru viitoarele alegeri locale, dar calea pe care au ales-o, şi anume aceea să considere Partidul Naţional Liberal, partenerul lor, ca şi adversar, şi nu PSD-ul, este o cale greşită pentru că această poziţie nu va face altceva decât să avantajeze PSD, pe nimeni altcineva”, a declarat Ludovic Orban, vineri după-amiază, într-o conferinţă de presă susţinută la Braşov.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ludovic Orban a fost întrebat şi ce părere are despre faptul că USR-PLUS face demersuri pentru organizarea unui referendum local în vederea demiterii primarului comunei braşovene Dumbrăviţa, edil liberal aflat la al cincilea mandat. 
 
"E o coaliţie foarte interesantă, care necesită extrem de mult dialog şi foarte multă căutare a unor puncte comune. Vă răspund că nu mi se pare normal ca un partener de coaliţie să iniţieze un demers împotriva unui primar care aparţine unui partid partener din coaliţia de guvernare. Eu m-am abţinut, de exemplu, să spun lucruri critice despre reprezentanţi în administraţia locală din partea formaţiunilor politice care formează coaliţia şi cred că aşa este de bun simţ şi din partea partenerilor noştri”, a răspuns liderul PNL.
 
În luna aprilie, USR Braşov a anunţat că grupul consilierilor USR PLUS din Consiliul Local Dumbrăviţa a iniţiat demersurile pentru organizarea unui referendum local în vederea demiterii primarului liberal Zachiu Popa. 
 
"Prin acţiunile sale, primarul în funcţie, aflat la al cincilea mandat, dovedeşte o lipsă totală de interes faţă de principii de bază pe care un primar ales ar trebui să le urmeze în exercitarea funcţiei, precum cunoaşterea şi respectarea legilor, preocuparea pentru interesele, nevoile şi drepturile cetăţenilor, pentru dezvoltarea şi modernizarea comunei, urmărirea binelui comun prin creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii cetăţenilor”, au reclamat consilierii USR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.