Premierul Ludovic Orban a anunţat, luni seară, că România va primi 200 de ventilatoare pentru secţiile de Terapie Intensivă, în urma discuţiei pe care preşedintele Klaus Iohannis a avut-o cu preşedintele Donald Trump. Orban spune că se fac în continuare pregătiri, în eventualitatea unui al doilea val al pandemiei.
”200 de ventilatoare ne vin din SUA ca urmare a discuţiei între preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis. Vom beneficia de o excepţie. Mai avem contractate 200 de ventilatoare din Coreea de Sud. De asemenea, continuăm efortul de a produce în România ventilatoare. Sunt trei proiecte care se derulează în paralel. O companie americană a pus la dispoziţie tot planul, cu condiţia de a produce nu pentru comercializare, ci pentru necesarul din spitale. Această companie amerciană este una dintre cele mai performante”, a declarat, luni seară, la Digi 24, Ludovic Orban.
Acesta a adăugat: ”Una din grijile pe care le-am avut este aceea de a încerca să producem acele lucruri pe care nu le-am produs, dar ne-au pus într-o dependenţă mare de importuri”.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Dacă va veni al doilea val, trebuie să ne prindă foarte bine pregătiţi”, a afirmat Orban.
Întrebat când ar putea să fie cel de-al doilea val, premierul a spus: ”În primul rând să scăpăm de primul val. Va trebui să fim responsabili, să respectăm regulile, să ne ferim şi noi, să îi ferim şi pe concetăţenii noştri de riscul de infectare”.
Prim-ministrul a mai afirmat că trebuie crescută capacitatea de testare în continuare şi trebuie luate şi alte măsuri pentru a face faţă în continuare pandemiei.
”Sigur că noi am crescut capacitatea şi am ajuns undeva la 10.000 de teste. Stabilirea unor reguli, de exemplu să se măsoare temperatura persoanelor, trebuie să continuăm educaţia oamenilor. Inclusiv purtarea măştii pentru că am văzut că unii nu o poartă corect. Trebuie să ne pregătim pentru a întări reţeaua de spitale”, a mai spus premierul.
Acesta a explicat din nou că purtarea măştilor va fi obligatorie în spaţiile închise – magazine, birouri, instituţii, mijloace de tranport în comun.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.