Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că a participat la reuniunea de lucru cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti, găzduită de Ambasada Irlandei în contextul preşedinţiei rotative a Consiliului UE, în cadrul evenimentului, cerând întărirea dimensiunii de apărare a UE şi operaţionalizarea rapidă a Hub-ului de securitate maritimă.
Ministrul arată că a fost un dialog dens despre direcţia Europei şi mizele directe ale României.
”În cadrul discuţiilor, am susţinut un buget european ambiţios (2028–2034), fără sacrificarea coeziunii: România rămâne ferm angajată în grupul „Prietenii Coeziunii”. Fondurile de coeziune şi Politica Agricolă Comună nu sunt simple linii bugetare, ci instrumentele care reduc decalajele istorice de dezvoltare. De asemenea, vrem reguli simplificate, astfel încât IMM-urile româneşti să aibă acces direct şi real la instrumentele europene de competitivitate şi inovare”, spune Ţoiu pe Facebook.
Ea menţionează că securitatea la Marea Neagră înseamnă securitate alimentară globală şi, ca principal producător de cereale din UE, România are o miză uriaşă în stabilitatea rutelor de tranzit.
”Am cerut întărirea dimensiunii de apărare a Uniunii şi operaţionalizarea rapidă a Hub-ului de securitate maritimă (iniţiativa comună România-Bulgaria), esenţial pentru contracararea ameninţărilor hibride. Pentru ca integrarea pieţei să funcţioneze, avem nevoie de conexiuni fizice rapide. Fie că vorbim de autostrăzi, poduri, căi ferate, cabluri de date sau reţele energetice, investiţiile din fonduri naţionale şi europene (inclusiv SAFE) trebuie continuate şi extinse către vecinii noştri aflaţi pe drumul aderării europene”, spune Ţoiu.
Ministrul adaugă că, nu în ultimul rând, prin preşedinţiile pe care le exercităm în cadrul SEECP şi ICE, ducem mai departe susţinerea clară pentru extinderea UE în Balcanii de Vest şi Vecinătatea Estică, dar şi pregătirea formatelor diplomatice pentru Adunarea Generală a ONU din această toamnă, unde prioritatea rămâne dezescaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu.
”Felicitări Preşedinţiei irlandeze a Consiliului UE pentru dinamismul acestor prime două luni. România rămâne o voce activă care apără interesele reale ale comunităţilor noastre”, mai afirmă Oana Ţoiu.
