Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a vorbit, marţi seară, despre motivele care l-au determinat să ia decizia de a candida pentru funcţia supremă în stat, despre oamenii cu care a discutat despre candidatură, dar şi despre riscurile pe care această decizie le implică pentru el. În acest context, Nicuşor Dan a susţinut că ”nu vede riscuri” în ceea ce priveşte imaginea sa, ”atât timp cât e o decizie onestă” în care transmite oamenilor că poate să ajute şi din altă funcţie decât cea în care a fost reales la scrutinul din vara acestui an.
”Eu nu văd riscuri, pentru că nu e vorba de ce risc, al imaginii mele personale, atât timp cât e o decizie onestă în care transmit oamenilor că pot să ajut într-o altă poziţie decât cea în care m-au ales, nu cred că la persoana mea este o suspiciune că aş face asta ca să am eu cine ştie ce folos”, a afirmat Nicuşor Dan, marţi seară, la Dig 24.
Primarul Capitalei a fost întrebat cu cine a discutat despre decizia sa de a candida la Preşedinţie, iar în acest context a explicat că a purtat discuţii cu cei câţiva oameni pe care îi are alături de mult timp.
”Sunt oameni cu care lucrez de... cu unii de 2-3 ani, cu unii de 5-6 ani, cu care am făcut campania de acum 8 ani, în urma căreia s-a născut USB-ul şi ulterior USR-ul. Sunt 10 persoane apropiate cu care mă consult. Decizia am luat-o eu, după ce le-am testat pe fiecare, am pus multe întrebări fiecăreia dintre ele şi inclusiv în grup”, a mărturisit Nicuşor Dan.
El a dezvăluit totodată că întrebările venite din spaţiul public cu privire la o eventuală candidatură a sa i-au grăbit decizia.
”Probabil că, dacă nu aş fi fost întrebat încă din seara de 6 decembrie, când s-au anulat alegerile, probabil că această decizie ar mai fi luat câteva zile. Însă pentru că întrebarea mi s-a pus şi pentru că inclusiv au fost oameni care au spus numele meu ca variantă, eram dator cu un răspuns şi asta a grăbit analiza. Eu cred că ceva s-a schimbat fundamental în România după 24 noiembrie, că faţă de precedentele alegeri în care oamenii veneau şi spuneau «avem o mică speranţă sau n-avem nicio speranţă, dar votăm răul cel mai mic», acum a fost un mesaj foarte, foarte clar că trebuia să se schimbe ceva fundamental în România, dincolo de persoana domnului Georgescu. Ăsta a fost mesajul oamenilor: «nu se mai poate». Şi atunci cred că faţă de acest mesaj fiecare dintre noi, inclusiv partidele care încep să se comporte altfel zilele astea, fiecare dintre noi şi-a făcut propria analiză pe acest moment pe care România îl trăieşte şi şi-a pus întrebarea cu ce poate să contribuie la asta. Şi în urma analizei pe care eu am făcut-o a rezultat şi un profil de preşedinte şi concluzia că am nişte atribute care mă califică pentru funcţia asta. Şi noi am făcut un sondaj foarte rapid doar ca să măsoare un nivel de încredere şi ca să măsoare nişte tendinţe şi aşteptări ale oamenilor. Sondajul mi-a spus că există pe de o parte un nivel de încredere pentru persoana mea şi pe de altă parte că există un nivel de aşteptare pentru atributele pe care eu le am”, a adăugat edilul.
Întrebat despre reacţia USR, formaţiune care nu şi-a anunţat susţinerea faţă de el, Nicuşor Dan a răspuns: ”Nu e nimic anormal. Adică sunt negocieri care sunt legitime, care sunt suprapuse pentru formarea Guvernului, pentru alegeri prezidenţiale. USR-ul are avantajul, în aceste negocieri, de a fi avut candidatul din turul doi şi este o formă, în opinia mea, de a juca acest avantaj în negocierile care au loc”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.