Nicuşor Dan, despre o guvernare PSD-AUR: Nu e o direcţie în care îmi doresc să mergem / Ce spune despre o eventuală nouă nominalizare de premier

Nicuşor Dan, despre o guvernare PSD-AUR: Nu e o direcţie în care îmi doresc să mergem / Ce spune despre o eventuală nouă nominalizare de premier

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă, referitor la o guvernare PSD-AUR, că nu este o direcţie în care şi-ar dori să meargă lucrurile, exprimându-şi speranţa că va exista flexibilitate din toate părţile pentru a forma un guvern.

"Eu îmi doresc un guvern prooccidental şi o majoritate prooccidentală care să susţină un guvern prooccidental. Poate să fie o tehnică de negociere…În orice caz, nu este o direcţie în care eu vreau să mergem", a declarat Nicuşor Dan, întrebat într-un interviu pentru Cotidianul despre vocile din PSD care vorbesc despre o colaborare cu AUR.

Solicitat să precizeze dacă nu va accepta sub nicio formă o astfel de formulă de guvernare, preşedintele a replicat: "Pentru moment suntem în situaţia unui premier desemnat. Eu sper să existe flexibilitate din toate părţile pentru a forma un guvern. Dacă nu vom fi acolo, prin nominalizarea pe care o voi face, voi încerca să exclud acest scenariu".

Preşedintele a evitat să precizeze dacă, în cazul în care guvernul Mureşan pică, următoarea nominalizare este automat Sorin Grindeanu sau ar putea fi altcineva.

"Nu vreau să extind foarte mult discuţiile…Sper ca acest guvern să treacă şi nu poate să treacă decât prin negocieri şi flexibilizarea poziţiilor. Dacă se va întâmpla să nu treacă, Constituţia mă obligă să am negocieri, să văd din nou poziţia partidelor", a explicat el.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră