Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu secretarul adjunct al Departamentului de Energie al SUA, David M. Turk. Discuţiile au vizat securitatea energetică europeană şi extinderea programului nuclear civil din România. Cu acest prilej, a fost subliniată importanţa relaţiei de parteneriat dintre România şi SUA. Construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, precum şi lucrările de întreţinere necesare a fi efectuate la Unitatea 1 reprezintă etape necesare pentru atingerea nivelului care să asigure României independenţa energetică, a transmis Executivul.
Potrivit Guvernului, discuţiile au vizat securitatea energetică europeană şi extinderea programului nuclear civil din România. Cu acest prilej, a fost subliniată importanţa relaţiei de parteneriat dintre România şi SUA, în contextul necesităţii extinderii capacităţilor României de producere a energiei electrice, ca parte a demersurilor care pot contribui la consolidarea securităţii în regiune.
Astfel, construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Cernavodă, precum şi lucrările de întreţinere necesare a fi efectuate la Unitatea 1 reprezintă etape necesare pentru atingerea nivelului care să asigure României independenţa energetică. Noile proiecte care vor consolida aceste progrese sunt legate de implementarea SMR - Small Modular Reactor - pe baza tehnologiei deţinute de compania americană NuScale.
Principalele beneficii generate de implementarea acestor soluţii vizează atât decarbonizarea - obiectiv european important, precum şi nivelul înalt de securitate sub semnul căruia se vor derula investiţiile.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis mulţumiri pentru susţinerea acordată sistemului european de energie.
“Vrem să dezvoltăm parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii şi în alte domenii relevante, precum cel industrial, economic, cercetare-dezvoltare, nuclear. România e singura ţară europeană cu tehnologie nucleară nord-americană. Avem nevoie de noi surse de energie şi există un consens politic pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul nuclear”, a afirmat premierul Ciucă.
Ambele părţi şi-au arătat disponibilitatea de a dezvolta parteneriatul România-SUA, atât în domeniul utilizării energiei nucleare, precum şi în exploatarea gazelor, petrolului, energiei obţinute din resurse regenerabile, în acest sens urmând a fi elaborat un plan de acţiune.
La întâlnire au participat ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.