Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, explică motivele pentru care liberalii au votat noua lege a pensiilor, el arătând că, după ce iniţial în spaţiul public au fost prezentate date care arătau că majorările pensiilor nu vor fi sustenabile, calculele finale au arătat că impactul bugetar nu se ridică la acel nivel. Ciucă prezintă cifre optimiste care arată creştere economică şi o majorare a veniturilor la buget şi a PIB care să susţină aplicarea legii care prevede pensii majorate de două ori anul viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”În tot acest proces prin care legea a ajuns să fie aprobată în Parlamentul României au fost o serie de discuţii care au fost generate de informaţii care nu au fost tocmai corecte la momentul difuzării lor. Una dintre aceste informaţii a fost că pensiile vor fi majorate cu 40%, or procentul de 40%, pe calculele discutate iniţial, ducea la alte sume. Noi ştiam că, în conformitate cu legile în vigoare, de la 1 ianuarie urmau să fie indexate pensiile cu indicele de inflaţie, adică 13,8% şi lucrul se întâmplă, banii erau deja prevăzuţi în proiectul de buget, şi noua lege a pensiilor urma să fie aplicată de la 1 septembrie. Noua lege a pensiilor urmează să fie aplicată de la 1 septembrie 2024. Ca atare, valoarea, anvelopa pensiilor pentru anul 2024 nu putea să fie cu 40% mai mare în condiţiile în care legea se aplică de la 1 septembrie, deci pe ultimele patru luni de zile. Şi a mai apărut şi o valoare nominală discutată în spaţiul public de 55,6 miliarde de lei, care, de asemenea, a fost mult peste valoarea pe care noi o agreasem în discuţiile şi analizele din interiorul coaliţiei. Şi atunci prima reacţie a fost: staţi, să vedem de unde sunt banii ăştia şi cum facem ca această lege să fie sustenabilă. În final, după ce ne-am clarificat şi am văzut că de la 1 septembrie până la finele anului valoarea nominală a aplicării legii este de 10 miliarde în anvelopa totală pentru anul 2024 discutăm de 25 de miliarde. Deci practic mai era nevoie de încă 10 miliarde”, a afirmat Nicolae Ciucă, joi seară, la Digi 24.
 
El a spus că, în realitate, creşterea pensiilor pentru anul 2024 nu va fi de 40%, ci de aproximativ 23 de procente. 
 
El a prezentat calcule optimiste, care arată o creştere a economiei şi a valorii Produsului Intern Brut.
 
”De unde sunt aceşti bani? Din ceea ce ştiu, veniturile totale în anul 2023 sunt în sumă de 491 de miliarde. În anul 2024 valoarea este de 536 miliarde, deci rezultă un plus la veniturile totale la buget de 45 de miliarde. Ca atare, cele 10 miliarde vor fi din această sumă de 45 de miliarde. Problema apare în anul 2025 când discutăm e o valoare nominală (a bugetului pentru pensiile publice – n.r.) în tot anul de aproximativ 33,1, dacă reţin bine cifrele, miliarde de lei”, a spus Ciucă.
 
Întrebat de unde ar urma să vină banii pentru a acoperi aceste sume, liderul PNL a arătat că prognozele arată o creştere cu 3% a economiei în anul viitor, iar în anul 2025 este estimat un PIB în valoare nominală de 1.773 de miliarde de lei, mai mare cu 200 de miliarde de lei faţă de valoarea estimată a PIB-ului din 2024.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.