Candidatul dreptei la Primăria Capitalei Nicuşor Dan afirmă că sunt 50 la sută şanse ca USR-PLUS şi PNL să bată palma pentru candidaţi comuni la sectoare, dar în egală măsură există şi varianta ca cele două forţe politice să meargă pe cont propriu. Recunoaşte că acest din urmă scenariu ar aduce prejudicii propriei candidaturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Toate discuţiile astea nu ar fi existat, dacă ar fi existat voinţă de la Parlament pentru alegeri în două tururi. Fără îndoială, una este să existe un mesaj unic, care să spună ”Candidăm împreună pentru a scăpa Bucureştiul de PSD” şi alta e să existe un mesaj care să spună: Candidăm ca să scăpăm Bucureştiul de PSD, ne-am înţeles aici (la candidatul comun pentru Primăria Capitalei - n.r.) şi aici nu ne-am înţeles”, a declarat Nicuşor Dan la Digi24.

Întrebat dacă îşi cunoaşte colegii de competiţie electorală de la sectoare, Nicuşor Dan a zâmbit larg şi a reamintit că există un termen, 18 august, când trebuie depuse listele.

„Atunci o să-i aflăm cu toţii”, a precizat Nicuşor Dan.

Întrebat, pe de altă patrte, dacă este adevărat că s-ar fi ajuns la o paritate - trei candidaţi pentru primăriile de sector de la PNL, respectiv trei candidaţi de la USR - Nicuşor Dan a evitat să confirme sau să infirme, precizând doar că are informaţii, dar nu le poate dezvălui acum. 

Nicuşor Dan a declarat că este informat despre negocierile dintre USR-PLUS şi PNL pentru stabilirea unor candidaţi comuni şi la sectoare, dar nu participă la aceste negocieri.

„E logic ca organizaţiile, care-şi cunosc cel mai bine oamenii să negocieze pentru ei. În schimb, am discuţii şi aici în ceea ce priveşte programul cu care sperăm să guvernăm local, primarul şi Consiliul General. Am avut mai multe discuţii cu fiecare dintre aceste patru partide (cele trei plus PMP - n.r.) şi programele sunt extrem de compatibile şi o să ieşim cu un program comun”, a anunţat Nicuşor Dan.

„Publicul de dreapta doreşte ca administraţia din Bucureşti să scape de administraţia PSD de acum. Toate partidele sunt conştiente de acest deziderat, au dat deja dovadă de rezonabilitate în momentul în care au ales un candidat unic la Primăria Generală şi sunt optimist că vor ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte primăriile de sectoare. Nu vreau să intru să spun eu cum ar fi rezonabil, pentru că sunt calcule, sunt sondaje interne pe care fiecare dintre ei le au, nu am eu ce să discut despre asta. Pentru mine, cel mai important lucru este compatibilitatea de program şi aici suntem extrem de avansaţi”, a arătat Nicuşor Dan.

Despre disensiunile interne care ar exista în USR în legătură cu candidatul pentru Sectorul 3, Nicuşor Dan spune că este o situaţie care se întâlneşte adesea în politică în momentul în care se fac alianţe şi când parte dintre candidaţi trebuie să renunţe. „Tensiunea asta e firească”, a comentat el.

Liderul USR Dan Barna s-a răstit la candidatul pentru Primăria Sectorului 3, Ana Ciceală, potrivit unei înregistrări audio a unei şedinţe a USR prezentată de PS News. Barna a ţipat la Ana Ciceală şi i-a spus să înceteze cu ipocrizia. Reacţia acestuia a venit după ce Ciceală i-a reproşat liderului USR că a făcut negocieri cu Ludovic Orban pentru a fi pus un alt candidat la Primăria Sectorului 3, fără să informeze Biroul Naţional al partidului. „Profiţi că eu sunt un om de bun simţ şi de comitet şi vă accept tot trollajul. Accept toate mitocăniile şi mizeriile astea şi continui să mi le spui în faţă”, a precizat preşedintele USR.

ulterior, liderul USR a explicat disputa, afirmând că sunt necesare concesii în schimbul susţinerii lui Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei.

„Este o relaţie colegială foarte firească şi tocmai am văzut că s-a creat ceva emoţie de vreo două zile pe subiectul candidaturii colegei mele la Sectorul 3. Este un exemplu foarte clar de disponibilitatea şi responsabilitatea pe care USR-PLUS o are pentru a face nişte sacrificii, necesare pentru ca Nicuşor Dan să aibă tot sprijinul pe care şi USR-PLUS şi PNL şi celelalte partide care vor să scape de Gabriela Firea pot să i-l acorde”, a declarat Dan Barna vineri, într-o conferinţă de presă de lansare a candidaturii Mădălinei Scurtu pentru Primăria Otopeni şi candidaţilor Alianţei USR PLUS pentru Consiliul Local Otopeni.

Liderul USR a adăugat că realitatea este că „nu se va putea bloca Bucureştiul, din supărarea unui sau altuia dintre colegi”.

„Este un exemplu foarte clar că oameni care au muncit, care au fost prezenţi şi, mai ales, în Bucureşti, unde USR s-a născut, au toată legitimitatea să vrea să fie prezenţi în această luptă electorală. Sunt necesare astfel de sacrificii, pentru că, din păcate, şi este o realitate foarte concretă, nu se va putea, din punctul meu de vedere, bloca Bucureştiul, din supărarea unuia sau altuia dinte colegi”, a conchis Barna.

De altfel, Barna a anunţat că va avea o întâlnire la finalul acestei săptămâni cu Ludovic Orban, la care va participa şi europarlamentarul PLUS Dragoş Tudorache. Acesta a adăugat că discuţiile vor viza negocierile pentru candidaţii la sectoare, dacă vor fi unii comuni sau nu. Barna a mai spus că, indiferent de rezultatul negocierilor, vor fi luate nişte decizii în săptămâna viitoare.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.