Fostul europarlamentar Mircea Diaconu spune că el a cerut sprijinul PRO România şi ALDE şi nu a primit propunerea de a candida independent la alegerile prezidenţiale din partea celor două formaţiuni, afirmând că cele două partide "nu câştigă nimic" susţinându-l. Diaconu susţine că a decis în ultimele zile să candideze, întrucât ceilalţi candidaţi "nu sunt potriviţi pentru această funcţie". "Preşedintele trebuie scos din Cotroceni. Şeful statului trebuie distrus ca noţiune şi ca practică", afirmă el, considerând că un preşedinte nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta. Fostul europarlamentar spune că România trebuie lăsată "să-şi găsească singură calea" în ceea ce priveşte justiţia, iar preşedintele statului ar trebui să se pronunţe abia după ce se se pronunţă celelalte instituţii implicate. Întrebat care ar fi poziţia sa cu privire la numirea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de şef al Parchetului European, Diaconu a spus că preşedintele României nu are nicio implicare, că nu ar face "eforturi titanice", dar s-ar bucura "să fie cineva din România".
Mircea Diaconu a dezvăluit, luni seară, la Digi 24, că în ultimele zile a luat decizia de a candida, după ce a constatat că niciunul dintre cei care şi-au anunţat candidatura nu corespunde, în opinia sa, profilului de preşedinte.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"La mine toată viaţa a fost aşa: am mers într-un fel şi într-o bună zi am avut o revelaţie... am schimbat totalmente tot în clipa aceea. (...) Cred că de două, trei zile m-am enervat un pic pentru că toată lumea şi-a pus deja chipul preferat din opţiunile posibile şi nu e bine. Zic că nu sunt potriviţi pentru că această funcţie”, a spus Mircea Diaconu.
Acesta a acuzat că "mizeria" creşte "ca o buruiană".
"În tot intervalul ăsta de 30 de ani toţi preşedinţii şi-au strâns de gât primii miniştri. (...) Când un preşedinte spune: vreau guvernul meu, te cutremuri", a spus Mircea Diaconu.
El a acuzat că preşedinţii "participă efectiv la jocul politic", susţinând că se implică în schimbarea majorităţilor politice, şi nu îşi asumă rolul de mediator.
"Din start un preşedinte nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta. El nu trebuie să aibă doctrină", a spus Diaconu.
"Sunt singurul independent cu ştate. Din 2014 am candidat independent, în Parlamentul European am activat ca independent. Acum e acelaşi lucru. Statutul meu de independent însemnă că nu-mi dictează nimeni nimic”, a spus Diaconu, arătând că susţinerea din partea ALDE şi a Pro România va fi "de tip logistic".
Acesta a spus că niciuna dintre cele două formaţiuni politice nu a venit să-i ofere susţinerea înainte ca el să ceară public susţinere privind candidatura.
"E un sprijin logistic şi cu reprezentanţi în secţiile de votare”, a spus Diaconu.
Acesta a susţinut, întrebat ce câştigă cele două partide susţinându-l, că PRO România şi ALDE nu vor câştiga "nimic”.
"Nu are treabă cu jocul politic. Condiţiile mele sunt astea, eu aşa lucrez. Eu, Diaconu, sunt singurul care sunt în discuţie. O să fie sprijin din multe părţi, cred că or să fie şi centrale sindicale şi foarte multe ONG-uri”, a spus Mircea Diaconu.
Potrivit acestuia, "preşedintele trebuie scos din Cotroceni. Şeful statului trebuie distrus ca noţiune şi ca practică".
Mircea Diaconu a mai susţinut că Constituţia "a fost violată de dimineaţă până seara" de către ultimii doi preşedinţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.